Actualitate
 
Negocieri. Partidele de la guvernare nu au ajuns încă la un acord privind protocolul coaliţiei
UDMR ameninţă cu ieşirea din coaliţie. PDL: vom cădea la înţelegere
20 Februarie 2012
Laszlo Borbely
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1349 VIZUALIZARI | COMENTARII  15
Aflat pentru prima dată în faţa unor competitori pe segmentul electoratului maghiar, UDMR încearcă să introducă în protocolul coaliţiei o serie de condiţii populiste, ameninţând cu ieşirea de la guvernare în caz că acestea nu sunt acceptate. PDL se arată dispus să discute aceste condiţii, dar nu se teme că UDMR va părăsi coaliţia.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, spunea ieri că protocolul de funcţionare a coaliţiei trebuie finalizat şi semnat săptămâna aceasta şi că nu există divergenţe cu partenerii de guvernare.

 

Alţi oficiali PDL contrazic însă aceste afirmaţii. Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu, nu a dat nici un termen pentru semnarea protocolului şi a spus că formaţiunile din coaliţie se află în faza în care au stabilit ce doresc să fie în acest protocol.

"Din punctul nostru de vedere, documentul fundamental care trebuie să se regăsească şi în protocol este programul de guvernare. PDL este ataşat programului de guvernare şi credem că pentru anul care vine asta trebuie să fie prioritatea", a adăugat Voinescu.

Ce condiţii pune UDMR

Aceste afirmaţii vin pe fondul afirmaţiilor unor lideri UDMR că formaţiunea ar putea părăsi coaliţia dacă anumite condiţii nu sunt trecute în programul de guvernare - şi îndeplinite.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a vorbit la sfârşitul săptămânii trecute despre "varianta de a părăsi coaliţia". La începutul lunii, un alt lider al Uniunii, Gyorgy Frunda, declara că a propus ieşirea UDMR de la guvernare.

Potrivit lui Borbely, reprezentanţii Uniunii au cerut să existe un protocol cu termene precis, pe lângă programul de guvernare.

"Vom încheia acest protocol, sper, într-o săptămână, cu termene clare şi, dacă nu vor fi respectate, evident atunci e şi varianta de a părăsi coaliţia, dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute, a spus el, precizând că "nu este vorba despre o ameninţare".
Borbely a adăugat că în protocol ar putea fi cuprinse termene "până în mai-iunie" sau chiar mai scurte.

Una dintre principalele condiţii ale UDMR priveşte creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Deşi au subliniat că acest lucru se poate face doar dacă situaţia economică o permite, oficialii Uniunii se declară "convinşi" că se vor găsi resurse pentu aceste creşteri. Alte măsuri se referă la "politici publice de stimulare a natalităţii", continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, care "să vină până la Târgu Mureş", precum şi începerea lucrărilor, cât de curând, la Autostrada Târgu Mureş - Iaşi.

Potrivit lui Borbely, un capitol separat din protocol se va referi la minorităţi. Una din condiţii este înfiinţarea de linii cu predare în limba maghiară la Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea de Arte din Târgu Mureş şi UMF Târgu Mureş - trebuie să fie înfiinţate, conform legii, aceste linii de predare în limba maghiară.

Pe de altă parte, oficialul mai spune că UDMR nu a fost de acord să apară în programul de guvernare proiectul referitor la reorganizarea teritorială a ţării. De altfel, Uniunea s-a opus din start acestui proiect.

PDL: Ne vom înţelege

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, spune că partidul nu este îngrijorat de afirmaţiile liderilor UDMR privind ieşirea din coaliţie. "O să discutăm punctele lor de vedere," spune el. Voinescu recunoaşte că PDL nu s-ar descurca la guvernare fără UDMR, dar nu se aşteaptă ca formaţiunea să-şi pună în practică ameninţările. "C red că vom ajunge la o înţelegere", precizează el.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
6 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
15. ... 21:20 | 21 Februarie
relu
daca intradevar isi doresc ca Romania sa mearga intr-o directie buna atunci UDMR-ul va face o intelegere.
14. ... 21:09 | 21 Februarie
alesia
daca exista intelegere, atunci tara noastra se indreapta spre bine..cu totii stim ca aceasta formatiune a fost serioasa dintotdeauna
13. Sigur vor cadea la o intelegere 17:13 | 21 Februarie
sorina_virginia
Nici UDMR-ul si nici PD-L-ul nu sunt niste partide cu care sa nu se poate discuta. Sigur vor ajunge la o intelegere si lucrurile vor merge din ce in ce mai bine in tara noastra.
12. intelegere 16:52 | 21 Februarie
nelu
atata timp cat exista intelegere totul e bine. UDMR -ul s-a tinut intotdeauana de cuvant si a fost o formatiune serioasa si nu vad nici un pericol.
11. ... 14:35 | 21 Februarie
elena1
Udmr sa se duca acasa la ei sa-si introduca conditiile populiste.sper sa fie ultima oara cand mai sunt la guvernare!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI