21.1 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSportUdrea: România poate avea oricând o femeie premier

Udrea: România poate avea oricând o femeie premier

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a spune că nu vrea să-şi încheie cariera politică după acest mandat şi a apreciat că România poate avea în orice moment o femeie premier, dar a negat categoric că ar dori acest post, potrivit Mediafax.

„Nu cred că avem nevoie să ne schimbăm mentalitatea pentru asta, important este să existe femeia care să poată să fie premier”, a declarat Udrea, la Pro TV. Ea a fost întrebată dacă ar putea ocupa ea un post de premier. „Nu există această discuţie. Am văzut speculaţiile în presă”, a spus ministrul.

De asemenea, a negat că şi-ar dori acest post. „La această întrebare, ca să nu nască nici o speculaţie, să nu văd televiziunile o săptămână pline de cum se visează Elena Udrea premier, răspunsul e: Nu, categoric, nu”, a precizat ea.

Udrea a subliniat că funcţia de ministru este doar o etapă şi că nu vrea să-şi termine cariera politică după acest mandat. „Cred că sunt o mulţime de lucruri de făcut şi situaţia în care ne aflăm arată cât de multe lucruri mai sunt de făcut cu ţara asta, ca să putem să ajungem la o situaţie normală, de normalitate”, a adăugat ministrul.

Udrea a precizat că, la nivelul PDL, va candida pentru o funcţăie de vicepreşedinte, ea ocupând în prezent postul de secretar executiv al partidului. „Mai departe, cariera, sigur, în fiecare zi în politică te aşteaptă noi provocări. Astăzi, aşa cum a scăzut în sondaje Guvernul, este foarte greu să şii ce poţi să faci în 2012. Ca membru al actualului Guvern este momentul în care îţi asumi ca politician o situaţie extrem de nefericită”, a apreciat Elena Udrea.

„Berceanu a greşit când a vorbit de minciuna prin omisiune; nu am ştiut că în 2010 va fi mai rău”

Ministrul a mai spus că îşi asumă faptul că nu a ştiut anul trecut că în 2010 va fi mai rău ca în 2009 pentru a lua atunci măsurile de acum, arătând că Radu Berceanu a greşit când a vorbit despre „minciuna prin omisiune”.

„Eu îmi asum faptul că anul trecut nu am ştiut că în 2010 va fi mai rău decât în 2009 şi nu am luat măsurile pe care le-am luat în 2010”, a spus Udrea.

Întrebată dacă nu se contrazice astfel cu Radu Berceanu, care vorbea despre minciuna prin omisiune, Udrea a arătat că Berceanu a vorbit despre campania electorală. „Domnul Berceanu, şi a fost corectat, vorbea despre ceea ce s-a întâmplat în campania electorală şi a greşit pentru că în campania electorală s-a spus, preşedintele a vorbit despre pensii prea mari şi nevoia de reducere a pensiilor, despre un aparat bugetar supraaglomerat”, a explicat Elena Udrea.

Întrebată decă Berceanu ar trebui remaniat, Udrea a spus: „În niciun caz, e decizia primului ministru”. „Din punctul meu de vedere, vă asigur că toată lumea din acest Cabinet încearcă să facă ceea ce este bine. Cât de mult reuşim, trebuie evaluat”, a adăugat Elena Udrea.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat pentru ziarul „Gândul”, că în campania electorală nu a existat niciun partid atât de „sinucigaş” încât să spună că „ne ducem spre prăpastie”, democrat-liberalul apreciind că este vorba despre „minciună prin omisiune”.

„Nu sunt în război cu Blaga; într-un partid nu e nevoie ca oamenii să se iubească”

Udrea a declarat că nu există un război între ea şi Vasile Blaga. „Nu este un război şi cred că au fost nenumărate momente în care s-a văzut că funţionăm ca o echipă”, a spus ministrul Dezvoltării.

Ea a fost întrebată în legătură cu faptul că în partid există voci care se atacă. „Într-un partid nu e nevoie ca oamenii să se iubească, trebuie să funcţioneze având acelaşi scop”, a afirmat Elena Udrea.

Şi liderul PDL Vasile Blaga a declarat, în martie, într-un interviu acordat ziarului „Gândul”, că nu are nicio tangenţă cu o potenţială bătălie între el şi Elena Udrea în PDL, menţionând că are o colaborare bună cu aceasta.

„Dacă nu achit creditul, există varianta executării bunurilor”

Udrea mai spus că afacerile familiei sale merg mai prost decât ale altor companii în timp de criză şi că are un credit de 3 milioane de euro pe care îi este greu să îl achite, menţionând că există şi posibilitatea executării bunurilor cu care a garantat împrumutul. „Niciodată nu am vorbit despre lucrul acesta. Important este că eu pot să fac lucrurile în care am crezut”, a spus Udrea, răspunzând la întrebarea cum merg afacerile familiei sale.

Udrea a mai spus că speră să reuşească să-şi achite creditele pentru că altfel, la fel ca în cazul oricărui debitor, i se execută bunurile cu care a garantat împrumutul. „Am un credit de 3 milioane de euro. Îmi este la fel de greu ca tuturor ce au credite pentru care au garantat. Sper să reuşesc să îl achit. Dacă nu voi reuşi, aceasta este ceea ce se întâmplă cu orice debitor. Dacă nu îţi plăteşti datoriile, ţi se execută bunurile cu care ai garantat” , a declarat Udrea.

Ea a precizat că ea şi familia sa nu au proprietăţi şi conturi în străinătate şi că este o persoană care, deşi îi este greu în criză, poate să îşi permită să-şi doneze salariul de ministru şi să „supravieţuiască în felul acesta”. Ea consideră că gestul de a-şi dona salariul de ministru unor bătrâni este unul de „solidaritate”.

Potrivit lui Udrea, este „o soluţie bună” ca cei care deţin funcţii publice să renunţe la afacerile cu statul, colegi ai săi renunţând la contractele pe care le aveau cu o companie din subordinea ministerului său.

 

Cele mai citite

Wimbledon pregătește revenirea anului! Serena Williams primește șansa pe care o așteptau fanii

Serena Williams a primit un wild card pentru tabloul principal de simplu de la Wimbledon 2026.Revenirea Serenei Williams în tenis continuă să fie unul...

Meta face o mutare majoră la WhatsApp: noul șef global vine din India, într-o strategie amplă de extindere

Meta își intensifică investițiile în India și în dezvoltarea WhatsApp, printr-o restructurare de leadership și un acord major cu startupul fintech Cred.Potrivit informațiilor disponibile,...

iOS 27 aduce widgeturi „extra-large” pe ecranul principal al iPhone-ului

Apple introduce în iOS 27 o nouă generație de widgeturi pentru ecranul principal al iPhone-ului, inclusiv un format complet nou, denumit „extra-large”, care extinde...
Ultima oră
Pe aceeași temă