6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportUn consilier local de la sectorul 6 a ajuns vicepreşedinte al ICR

Un consilier local de la sectorul 6 a ajuns vicepreşedinte al ICR

Senatul l-a numit, marţi, pe consilierul local de la sectorul 6, Liviu Sebastian Jicman, in funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR). Candidatura lui Jicman a primit 100 de voturi “pentru”, cinci “contra” şi cinci abţineri, după ce fusese avizată de Comisia pentru cultură şi cea pentru politică externă.

Citeşte şi:Interviu cu viitorul vicepreşedinte al ICR: „Ştiţi câte filiale are ICR în străinătate?” Jicman: „Nu suntem la o testare a cunoştinţelor mele”

Liviu Sebastian Jicman, în vârstă de 32 de ani, a fost propus de PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al ICR. Consilierul local a mai lucrat ca director de cabinet al ministrului Culturii, manager cultural la Departamentul PR al Teatrului “Masca” Bucureşti, consilier al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, asistent la cabinetul ministrului Sănătăţii şi consilier la Senat. Anterior, Jicman a ocupat funcţia de consilier economic la Intermedia Art Romania, dar şi pe cea de preşedinte al Cluburilor Studenţesti Liberale.

Jicman este licenţiat în economie, a mai absolvit cursurile la distanţă ale Facultaţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, cele ale Colegiului Naţional de Apărare din cadrul cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” şi a obţinut Atestat pentru Manager de Spital de la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Spitalicesc. În prezent urmează cursurile de învăţământ la distanţă ale Facultăţii de Drept la Universitatea Bucureşti.

Liviu Sebastian Jicman susţine că are competenţele necesare pentru funcţia de vicepreşedinte al ICR. Cu toate acestea, într-un interviu pentru Romania liberă, el a refuzat să răspunda punctual unor întrebari simple.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă