Actualitate
 
Ungureanu susţine că nu urmăreşte demiterea lui Blejnar
22 Februarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
868 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

Impunerea unui plafon ridicat de venituri obţinute într-un termen foarte scurt din combaterea evaziunii, de două miliarde euro în 60 zile, nu presupune o "capcană" pentru demiterea şefului ANAF, ci o metodă prin care va fi stabilită eficienţa fiecărei persoane implicate, spune premierul Ungureanu, citat de Mediafax.

La sfârşitul săptămânii trecute, şeful Guvernului a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a două miliarde de euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.

Miercuri, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că acest obiectiv reprezentat una dintre temele de discuţie.

Întrebat de jurnalişti dacă doreşte schimbarea şefului Fiscului, Sorin Blejnar, prin impunerea unui astfel de obiectiv, premierul a răspuns că nu este vorba de o astfel de "capcană".

"Nu este nicio capcană, este o dorinţă şi un plan al Guvernului. Ridicând ştacheta, vedem cine este bun şi cine nu", a spus Ungureanu.

Produsul Intern Brut este prognozat pentru acest an la 579,6 miliarde lei, ceea ce presupune ca, într-un interval de două luni, din combaterea evaziunii fiscale să fie vărsate la buget 8,6 miliarde lei (aproximativ 2 miliarde euro).

Veniturile bugetare sunt estimate pentru acest an la 195,3 miliarde lei (33,7% din PIB), în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul trecut, în principal din contribuţii sociale, TVA şi accize.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. pai... 20:12 | 22 Februarie
negociatorul cu ...
...NU ARE FISCUL niste "merite deosebite" pe care nici macar "baietii" nu le pot nega ? Fiscul a avut un rol bine stabilit, si trasat, de catre aceia care zeci de ani au avut nevoie de "spate liber" pentru a-si face plinul, deci Blejnar, sau altii vor ramane pe loc SI SE VOR STRADUI SA LASE SA MAI INTRE SI LA BUGET NISTE BANI. Buna strategia domnului Ungureanu IN ...
1. Nu ne mirăm 18:17 | 22 Februarie
Dan
Să-i facă statuie!
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
107
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
Louboutin quite possibly remember your mind, laid to rest bout at the front so that you can help you feel ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

banner_pc4.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
exclusivWEB
0
Slujba Sfintei Invieri de la miezul noptii a adunat, in ciuda ploii, o multime de credinciosi dornici sa ia lumina, sa auda si sa rosteasca odata cu parintele Iustin Marchis "Hristos a Inviat", sa se impartaseasca si sa ia paste.
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI