14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialA început asfaltarea pistei cicloturistice dintre Timișoara și Zrejanin

A început asfaltarea pistei cicloturistice dintre Timișoara și Zrejanin

Unul dintre cele mai importante proiecte turistice din Banat a intrat în linie dreaptă. Autoritățile au anunțat că a fost turnat asfaltul pe primii șapte kilometri din pista pentru biciclete care va uni capitala Banatului, Timișoara, de orașul sârbesc Zrejanin. De asemenea, alți 20 de kilometri sunt pregătiți pentru lucrările de asfaltare, care vor avea loc în această toamnă. La rândul lor, autoritățile din Serbia vor asigura asfaltarea a altor 10 kilometri. 

Pista de biciclete dintre Timișoara și Zrejanin ar urma să încurajeze dezvoltarea cicloturismului. Ea va fi conectată cu rețeaua de piste pentru biciclete din Timișoara. Lungimea totală a pistei pentru biciclete este de 37 de kilometri. Ea va avea o lățime de doi metri de covor asfaltic și un acostament cu o lățime totală de 1,5 metri, realizat din piatră spartă. Traseul pistei pentru cicloturism urmează fidel traseul Canalului Bega. De fapt, pista este realizată pe coronamentul digului de protecție care mărginește acest canal și care a fost realizat în perioada Imperiului Austro-Ungar. Lucrările la pista pentru biciclete trebuie finalizate până în martie 2015.

Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană, cu suma de 2,34 de milioane de euro, prin intermediul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră dintre România și Serbia. În județul Timiș, pista pentru cicloturism va conecta Timișoara de localitățile Utvin, Sânmihaiu Român, Uivar și Otelec.

O șansă pentru turismul de tip eco

Importanța acestei piste este foarte mare pentru dezvoltarea turistică a regiunii. ”Există mai multe proiecte care vizează inclusiv reluarea navigației pe Canalul Bega. Cel mai probabil, unele dintre lucrări vor fi finanțate din fondurile europene alocate pentru perioada 2014 – 2020. Această pistă pentru biciclete va demonstra că dezvoltarea turismului de tip eco în această regiune este o opțiune viabilă. În plus, are avantajul că ea reface acele rețele comunitare care existau în Banat și înainte de primul război mondial, care a dus la divizarea acestei regiuni între România și Serbia, dar care au toate șansele să se refacă, o dată cu pers­pectivele de integrare europeană ale Republicii Serbia”, a spus Anne Szabo, o bănățeancă stabilită în Germania, care încurajează turismul ecologic prin intermediul unor proiecte de tipul excursiilor pe bicicletă organizate pentru occidentalii care doresc să viziteze România.

 

A început asfaltarea pistei de biciclete dintre România și Serbia. foto: opiniatimisoarei.ro

Cele mai citite

UNTOLD și Neversea, în top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii

Mai sunt 86 de zile până la cea de-a 9-a ediție UNTOLD, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele...

Antony Blinken a ajuns într-o vizită surpriză la Kiev. A mâncat pizza în localul veteranilor războiului contra Rusiei

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut o vizită-surpriză la Kiev, potrivit actualitate.org. Blinken la Kiev, la prânz o pizza din lanţul fondat...

Ședința de guvern se ține la Brașov

Ședința de guvern programată în ziua de 14 mai 2024 se va desfășura în municipiul Brașov, anunță un comunicat transmis de la Palatul Victoria. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă