14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialANI acuză conflicte de interese la indigo pentru viceprimari

ANI acuză conflicte de interese la indigo pentru viceprimari

Acuzațiile de cons­tatare a conflictelor de interese și procesele cu Agenția Națională de Integritate (ANI) par să fie puncte din fișa postului pentru funcția de viceprimar de Galați, pentru că acuzații identice îi sunt aduse și actualului viceprimar, Radu Cosca, în timp ce pentru o situație identică se judecă cu ANI și Nicușor Ciumacenco, viceprimar în mandatul 2008-2012. S-a ajuns în această situație din cauza unei cutume, ca viceprimarul Galațiului să fie de drept președinte al Fundației „Andreiana Juventus“, a Primăriei Galați.

Fundația a fost înființată în 2010, când, pe fondul măsurilor de austeritate a Guvernului Boc, cea mai mare parte a angajaților Teatrului Muzical „Nae Leonard“ au fost concediați și pentru ca teatrul să nu fie desființat artiștii au fost angajați la fundația primăriei. ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Radu Cosca, viceprimar al Galațiului. Potrivit ANI, „Radu Cosca a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului de viceprimar a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al mun. Galați din datele de 28.03.2013 și 9.05.2013 privind majorarea contribuției C.L. Galați ca membru al Fundației Andreiana Juventus de la 12.000 lei/an la 189.000 lei/an respectiv de la 12.000 lei/an la 200.000 lei/an (fundație în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru și funcția de președinte începând cu data de 05 februarie 2013), se spune în comunicatul ANI în care se mai precizează că viceprimarul a încălcat prevederile art. 75, lit. (f) din Legea nr. 393/2004 potrivit căruia „aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru (…) o asociaţie sau o fundaţie din care fac parte“.

„Nu știu ce înțeleg dumnealor prin conflict de interese“

Viceprimarul ne-a declarat că nu consideră că ar fi încălcat legea conflictului de interese atâta timp a reprezentat interesele municipalității la Fundația „Andreiana Juventus“, care este fundația Primăriei Galați și prin exercitarea funcției de președinte al acestei fundații nu a avut nici un interes material sau patrimonial. „Nu știu ce înțeleg dumnealor prin conflict de interese atâta timp cât eu nu am avut nici un interes patrimonial sau material, nu am încasat nici un fel de indemnizație de la acea fundație, din care am și demisionat din mai 2013. Fundația este una de interes public, este a Primăriei. Pe de altă parte, secretarul Consiliului Local ar fi trebuit să mă atenționeze, pentru că s-a repetat o situație din perioada 2008-2010, când viceprimarul de atunci a fost într-o situație identică și ulterior a fost acuzat de ANI de conflict de interese. Oricum, asta este învățătură de minte pentru toți cei care lucrează în administrație. Îmi asum situația și voi contesta în instanță decizia ANI“, ne-a declarat viceprimarul Radu Cosca. 

Asta este învățătură de minte pentru toți cei care lucrează în administrație. Îmi asum situația și voi contesta în instanță decizia ANI.“ Radu Cosca, viceprimar.

SIMILAR

Istoria se repetă

În 2014 și fostul viceprimar Nicușor Ciumacenco a fost acuzat de ANI pentru conflict de interese într-o situație identică din 2010, întrucât ar fi votat favorabil HCL 173/2010, prin care s-au alocat fonduri pentru Fundația „Andreiana Juventus“, fundaţie a Primăriei Galați la care Ciumacenco a deţinut funcţia de preşedinte, în virtutea faptului că era viceprimar. Ciumacenco a contestat raportul ANI susținând în apărarea sa că respectiva hotărâre a fost aprobată în iunie 2010, iar el a devenit președintele „Andreiana Juventus“ în august 2010. În dosarul 693/44/2014, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat prin sentința nr. 16/20.01.2015, dispunând anularea Raportului de evaluare al ANI nr. 25935/G/II/23.06.2014 și în consecință dându-i dreptate lui Nicușor Ciumacenco. ANI a făcut recurs și dosarul a ajuns pe rolul ÎCCJ pe 20.03.2015. A fost fixat termen pentru data de 13 martie.

Cele mai citite

Peste 1000 de candidați au promovat primele runde ale Concursului național organizat de ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a publicat rapoartele finale ale Concursului național extins. Primele runde, desfăşurate în perioada februarie – aprilie 2024, au...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă