14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAPA din judeţul Sibiu este din nou potabilă, susţine Prefectura

APA din judeţul Sibiu este din nou potabilă, susţine Prefectura

Apa este din nou potabilă în comuna Alma din judeţul Sibiu, a anunţat, vineri, prefectul județului Sibiu, Ovidiu Sitterli, informează Agerpres.

Timp de o săptămână, autorităţiile locale au interzis să se consume apă de la robinet sau din fântânile de pe raza comunei, întrucât era infestată cu amoniu. Autoritățile au pus la dispoziția sutelor de săteni din comuna Alma bidoane cu apă de băut, precum și apă menajeră.

“Am pus la dispoziția populației, apă potabilă și apă menajeră. În acest moment, apa este potabilă în comuna Alma”, a explicat prefectul.

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din Sibiu, reuniți în ședință vineri, au decis, printre altele, “monitorizarea zilnică a indicatorului amoniu în minim două puncte relevante și comunicarea rezultatelor de către operatorul economic”, potrivit unui comunicat al ISU.

Apa era poluată din cauza dejecţiilor de la o fermă de animale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă