10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAurul şi argintul antic al României

Aurul şi argintul antic al României

Muzeul Naţional de Istorie a României inaugureaza pe 19 decembrie expoziţia temporara „Aurul şi argintul antic al României” ce va fi deschisă  pana pe 30 martie 2014, iar apoi va fi itinerată prin cel puţin 12 oraşe din România.

“Aurul şi argintul antic al României” reuneşte peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste şase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch).

 La această iniţiativă expoziţională a MNIR s-au alăturat 31 de muzee din ţară, fiecare dintre piesele ce urmează a fi expuse având o semnificaţie şi o istorie proprie. Unele dintre obiectele incluse în tematica acestei manifestări se află în expoziţia Tezaur Istoric a MNIR şi, prin urmare, pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferitele muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce o parte dintre acestea nu au mai fost prezentate publicului în trecut. 

Insignă, însemn, prestigiu, sacralitate, bogăţie sau pur şi simplu podoabă – acestea sunt doar câteva dintre sensurile pe care le pot concentra piesele din metale preţioase. De-a lungul timpului, în slujba evidenţierii acestor roluri au fost investite pricepere tehnică, îndemânare şi imaginaţie, care au condus şi către o mare diversitate formală. Printre artefactele prezentate în expoziţia  „Aurul şi argintul antic al României” există atât exemplare cu o lucrătură mai simplă, cât şi adevărate puncte de referinţă în arta metalului preţios. 

Mărturie pentru veleităţile artistice şi îndemânarea orfevrilor de altădată sau pentru complexitatea soluţiilor tehnologice folosite pot sta, printre altele, piesele din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Agighiol sau Peretu), diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările polispiralice de aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria.

 

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă