3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialAvocatul Poporului ia apărarea persoanelor evacuate din strada Vulturilor

Avocatul Poporului ia apărarea persoanelor evacuate din strada Vulturilor

Avocatul Poporului (AP) a sesizat Prefectura Capitalei în cazul persoanelor evacuate din strada Vulturilor, pe motiv că autorităţile locale încalcă prevederi constituţionale, informează Agerpres.

Demersul AP pe lângă Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti vine ca urmare a faptului că, până în prezent, autorităţile locale sesizate – Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 3 – nu şi-au însuşit recomandările formulate de Avocatul Poporului, în urma anchetei efectuate. 

AP apreciază că, în acest caz, autorităţile publice locale nu au respectat drepturi prevăzute în Constituţie referitoare la dreptul la un nivel de trai decent. 

Potrivit AP, se remarcă lipsa de colaborare dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 3 în această speţă, or dispoziţiile Legii 215/2001 consacră principiul colaborării în înfăptuirea administraţiei publice locale. 

“Demersul Avocatului Poporului către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti este ultimul dintr-o serie de investigaţii şi adrese formulate de către Avocatul Poporului în legătură cu situaţia persoanelor evacuate din strada Vulturilor, nr. 50, sector 3. În cadrul anchetei demarate ca urmare a sesizării din oficiu, pe 1 octombrie 2014, au fost adresate două recomandări, una adresată primarului interimar al Municipiului Bucureşti şi cealaltă primarului sectorului 3 al Municipiului Bucureşti”, relevă AP. 

Prin recomandări, Avocatul Poporului a solicitat celor două instituţii ca, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, să dispună demersuri legale în vederea respectării drepturilor persoanelor evacuate: să ia măsuri de relocare a acestora, asigurându-le un adăpost de bază /locuinţă adecvat; să colaboreze cu Primăria sectorului 3, în vederea identificării unor soluţii de natură a rezolva problema locativă; să prevadă fonduri în bugetul local pentru construirea de noi locuinţe sociale şi achiziţionarea de locuinţe de necesitate; să informeze AP în privinţa tuturor măsurilor luate. 

Terenul aferent caselor de pe str. Vulturilor nr. 50 a fost retrocedat în iulie 2002 foştilor proprietari. În acelaşi an, proprietarii au încheiat contracte de închiriere cu toţi foştii chiriaşi ICRAL ce locuiau în casele respective. În 2007 proprietarii au vândut terenul şi drepturile litigioase unei societăţi comerciale care în 2008 a intentat procese de evacuare foştilor chiriaşi, iar în 2009 a obţinut câştig de cauză. Instanţa a dispus evacuarea chiriaşilor, iar decizia nu a fost atacată de aceştia, rămânând definitivă şi irevocabilă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ICCJ discută contestația asupra deciziei BEC privind Dreapta Unită

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) discută, în ziua de 19 martie 2024, contestația asupra deciziei prin care Biroul Electoral Central (BEC) a...

ICCJ discută contestația asupra deciziei BEC privind Dreapta Unită

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) discută, în ziua de 19 martie 2024, contestația asupra deciziei prin care Biroul Electoral Central (BEC) a...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă