10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialBistrița: Investiții în școlile din Beclean

Bistrița: Investiții în școlile din Beclean

Autoritățile finanțează transformarea Becleanului într-un centru educațional cu infrastructură de elită. Un prim proiect este deschiderea unui bazin didactic de înot. Acesta are cinci culoare şi o capacitate de 65 de persoane.

Spaţii speciale au fost construite pentru vestiare, duşuri şi grupuri sanitare, precum și un cabinet de prim ajutor. Investiţia a fost realizată de Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și s-a ridicat la circa 6,59 milioane lei cu TVA.

„Este un program la care noi ţinem foarte mult. Erau destule obiective blocate, oprite, când l-am preluat. Finanţarea bazinelor de înot va continua şi în anii următori. Este foarte important să continuăm acest program, mai sunt câteva bazine de înot finalizate, altele sunt în diferite faze de execuţie”, a explicat ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, care a vizitat zilele trecute acest obiectiv. El a vizitat, de asemenea, alte două proiecte care beneficiază de cofinanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. La Liceul Tehnologic Agricol Beclean, proiectul vizează lucrări de consolidare și reabilitare în valoare de 1,36 milioane lei, din care 849.980 lei reprezintă alocarea financiară din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Stadiul implementării proiectului este de 60%, iar termenul de finalizare – august 2015.

Proiectul referitor la Campusul școlar unde funcţionează Colegiul Naţional „Petru Rareş“ şi Liceul Tehnologic „Henri Coandă“ are o valoare de 27,8 milioane lei, din care 22,6 milioane lei sunt asiguraţi din FEDR. Lucrările vizează reabilitarea, refuncţionalizarea, extinderea şi modernizarea corpurilor existente, realizarea unui corp de şcoală nou cu 24 săli de clasă, amenajarea, sistematizarea şi împrejmuirea incintei și construirea corpului pentru centrala termică. Proiectul este implementat în proporţie de 30% şi are termenul de finalizare în decembrie 2015.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă