12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCâmpia Libertății de la BLAJ intră în renovare

Câmpia Libertății de la BLAJ intră în renovare

Câmpia Libertăţii din Blaj, locul unde, în mai 1848, peste 40.000 de români transilvăneni au strigat “Noi vrem să ne unim cu Ţara”, va intra din iulie în reabilitare, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Raluca Andrei, citată de Agerpres.

Lucrările vor fi efectuate de o firmă din Tîrgu Mureş şi vor costa 2.950.000 de lei, fără TVA. Durata de execuţie a lucrărilor de reabilitare, care vor începe imediat după Festivalul Blaj aLive, este de un an, a explicat, miercuri, Raluca Andrei. 

Aleile carosabile de pe laturile de Vest şi Est vor fi amenajate cu piatră cubică, iar cele pietonale cu plăci de bazalt. Se va amplasa mobilier urban (bănci, cişmele etc), iar Ansamblul “Gloria” şi cele 26 de busturi de bronz ale paşoptiştilor vor fi iluminate arhitectural. De asemenea, va fi refăcută integral infrastructura de canalizare şi apă, precum şi instalaţiile electrice, iar incinta va fi împrejmuită. 

În amintirea evenimentelor din 1848, elevii şi profesorii de la Blaj au ridicat în 1850 pe locul tribunei adunării Piatra Libertăţii. 

Tot aici s-au ţinut în 1911 serbările Semicentenarului ASTREI, iar Aurel Vlaicu a zburat cu avionul său deasupra mulţimii în număr de peste 30.000 de oameni. Tot pe Câmpia Libertăţii, la 23 noiembrie 1918 a aterizat un avion Farman-40, care aducea vestea reintrării României în război pentru eliberarea Transilvaniei. Doi temerari, în plină iarnă, au zburat atunci cu un avion cu carlinga deschisă şi cu instrumente de navigaţie rudimentare pentru a aduce mesajul Marelui Cartier General Român către Consiliul Naţional Român din Blaj, prin care se anunţa hotărârea Armatei Române de a trece Carpaţii. 

În 1973 a fost ridicat pe Câmpia Libertăţii un complex monumental cu 24 de busturi de bronz ale paşoptiştilor, realizate de diferiţi sculptori. În urmă cu câţiva ani ani, au mai fost adăugate încă două busturi. 

În 1977 a fost înălţată opera lui Ion Vlasiu, “Gloria”, monument din piatră înalt de 18 metri, alcătuit dintr-o poartă ce semnifică intrarea în istorie, în faţa căreia se află trei statui feminine identice, din bronz, cu laurii gloriei deasupra capului, simbolizând cele trei ţări româneşti. La baza monumentului sunt inscripţionate cuvintele: “Vrem să ne unim cu ţara!”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă