11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCe obiective turistice cunosc şi recomandă adolescenţii Constanţei?

Ce obiective turistice cunosc şi recomandă adolescenţii Constanţei?

În top sunt Statuia lui Ovidiu, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Cazinoul, cetățile antice și mănăstirile.

„Din păcate, oraşul Constanţa nu este pus în valoare precum altele din România. Simt un potenţial enorm în oraşul în care m-am născut. Aş vrea să-l văd mai frumos decât atât”, ne-a spus Ioan, unul dintre liceenii Constanţei. Muzeele, cetăţile antice sau mănăstirile din judeţul Constanţa sunt obiective vizitate de către turişti din întreaga ţară, dar şi din străinătate, în fiecare an. Cu toate acestea, nu toată lumea le cunoaşte sau nu toată lumea le-ar recomanda pentru că acestea ori nu sunt îndeajuns cunoscute, spun oamenii, ori nu sunt atractive. Foarte puţin promovate sau chiar deloc sunt, spre exemplu, obiectivele istorice şi turistice din Mangalia sau cele din judeţul Tulcea.

Interesaţi de colecţiile din muzee

Liceenii Constanţei cunosc mai degrabă muzee şi mănăstiri decât alte obiective, cum ar fi Delfinariul sau Acvariul. „Eu aş începe cu ceea ce îmi place mai mult şi anume cu Muzeul de Artă din Constanţa. Are multe picturi celebre. Îmi place să merg acolo mai des, deoarece sunt organizate diferite expoziţii”, ne-a spus Valentin. „Eu le-aş recomanda să se uite pe un ghid turistic pentru că nu cunosc prea multe locuri de vizitat. Ştiu de Muzeul de Artă, Statuia lui Ovidiu, care îmi place foarte mult, Muzeul de Istorie. Dacă turistul ar fi tânăr nu i-aş recomanda cluburile pentru că sunt lucruri mai frumoase, specifice pentru Constanţa. În judeţul Constanţa sunt mănăstiri frumoase pe care şi eu le-am vizitat”, a completat un alt elev.

Şi generaţia tânără doreşte reabilitarea Cazinoului

Pentru Costin, un reper important ar fi Cazinoul. „Celor mai în vârstă eu le-aş recomanda să viziteze Cazinoul, muzeele şi mănăstirile din afara oraşului. Chiar dacă starea Cazinoului este una jalnică încă se poate vedea arhitectura sa unică. Cu puţin noroc, poate acesta va fi reabilitat şi adus la frumuseţea lui de altădată. Celor tineri le-aş recomanda să meargă în Mamaia, mai ales că tocmai a fost reabilitată şi are o înfăţişare mai modernă. De asemenea, Muzeul de Marină este interesant, are colecţii impresionante de armament”, este de părere adolescentul.

Când vor fi salvate obiectivele istorice?

Cazinoul din Constanţa, clădirea- simbol a Constanţei, arată şi la această oră într-o stare jalnică. Cu toate acestea, turiştii care sosesc la malul mării zăbovesc în faţa lui şi chiar fac fotografii care ajung în toată lumea. Sunt voci care spun că la începutul lunii august clădirea emblematică şi-ar redeschide porţile pentru diverse proiect culturale. Această acţiune va duce la igienizarea spaţiului, din păcate însă vorbim despre un proiect temporar. Tot în zona peninsulară a Constanţei, restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic bate pasul pe loc. Proiectul de reabilitare şi refuncţionalizare a obiectivului arată splendid pe hârtie însă la faţa locului încă nu s-a demarat nimic pentru că nu se vede nici o schimbare. În alt loc, mai precis în zona centrală a oraşului, unul dintre monumentele care ar putea avea sigur priză la turişti este cavoul pictat, care rămâne nebăgat în seamă. În altă parte a vechii cetăţi Tomis, proiectul ce are ca scop extinderea, acoperirea şi modernizarea Delfinariului este în plină desfăşurare şi se speră ca în 2015 lucrările să fie finalizate. Lista poate continua în acelaşi ritm bifând şi alte obiective din judeţ, cum ar fi situl arheologic de la Murfatlar sau Biserica de cretă, monument istoric în ruină. 

Cele mai citite

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă