11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCe soartă va avea Sinagoga din Constanța

Ce soartă va avea Sinagoga din Constanța

De aproape 10 ani, Sinagoga din Constanța este o ruină. În aceste zile, o echipă de specialiști a început să realizeze o expertiză tehnică. ”Pe baza acesteia vom ști exact ce avem de făcut: dacă trebuie demolat total sau parțial, dacă trebuie consolidată fundația. Nu știu. Pe baza acestei expertize se obțin documentele de cadastru, intabulare, dar şi certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie de la Primăria Constanţa pentru a putea demara lucrările de consolidare. Din ce mi-au spus la prima evaluare, se pare că nu va fi cazul să se demoleze”, a spus ieri, la fața locului, președintele Comunității Evreiești din Constanța, Sorin Lucian Ionescu. Expertiza costă 7.000 de euro și este plătită de comunitate.

Cine are bani?

Expertiza este pasul cel mai simplu. Dacă se va putea renova, comunitatea va avea de înfruntat un obstacol mult mai greu: cel financiar. Sorin Lucian Ionescu, care a devenit președinte în urmă cu puțin timp, spune că a avut discuții cu Federația Evreilor, cu Joint Distribution Committee (cea mai mare organizație evreiască din lume care oferă asistență umanitară și nu numai), care vrea să obțină fonduri. De asemenea, a discutat și cu un consilier al primului ministru, care a spus că, dacă există acte, s-ar putea debloca unele fonduri, așa cum s-a făcut în Tulcea, unde sinagoga a fost reabilitată recent. Expertiza va dezvălui și sumele necesare unei reabilitări.

Religie sau turism

Comunitatea evreilor din Constanța numără 43 de persoane. Este puțin pentru a crede că într-o sinagogă reabilitată s-ar putea relua slujbele, pentru că tradiția spune că trebuie să fie zece bărbați ca să poată țină o slujbă. Deși se spune că se pot număra și copaci, este greu de crezut că Sinagoga ar deveni din nou un lăcaș de cult neîncăpător. Reabilitarea sa este însă importantă, dincolo de aspectele religioase, și din punct de vedere turistic. În Constanța ajung, în ultimii ani, zeci de mii de străini, majoritatea la bordul navelor de croazieră, iar mulți dintre ei, evrei sau nu, doresc să vadă Sinagoga. În plus, clădirea este situată în zona peninsulară a Constanței, zona care atrage cei mai mulți vizitatori, în curs de reabilitare de către autoritățile locale, în urma unor investiții cu fonduri europene de câteva zeci de milioane de euro. În zonă se mai găsesc o moschee, o geamie, dar și catedrala ortodoxă.

Peste un secol

Sinagoga de rit așkenaz din Constanța a fost construită în anul 1911. Este structurată pe trei registre orizontale: soclu, parter și etaj. În exterior, ferestrele și ușile au decorații de influență maură. În interior, lăcașul de cult este împărțit în trei nave, puternic marcate în exteriorul navei principale. Decorații tradiționale evreiești sunt întâlnite și în interior. Acum, clădirea nu mai are nici măcar tavan. În perioada interbelică, în Constanța a mai exitat o sinagogă, construită în 1908, în perioada comunistă.

 

 

Clădirea este părăsită de aproape 10 ani

Steaua lui David a rezistat intemperiilor

Sinagoga a rămas fără tavan

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...
Ultima oră
Pe aceeași temă