16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialConstanța: Biserică construită fără autorizație, pe un teren care nu îi aparține

Constanța: Biserică construită fără autorizație, pe un teren care nu îi aparține

Primăria Constanța a constatat că biserica ”Sf. Haralambie”, de pe bulevardul Tomis, este construit fără acte. Reprezentanții municipalității au trimis notificări arhiepiscopiei, iar lăcașul de cult a primit chiar o amendă pentru lipsa hârtiilor necesare din partea Inspectoratului de Stat în Construcții. Biserica a fost ridicată în anul 2010, foarte aproape de un bloc. Lângă ea se află și o benzinărie.

Cazul a intrat în atenția autorităților după șapte ani. „Sub îndrumarea ÎPS Teodosie, au început lucrările la 1 iulie 2010 şi s-a făcut sfinţirea mică la 25 iulie 2010. Preot paroh este Ciprian Stanca, iar coslujitori, preot Irinel Petroiu şi preot Marius Asandei. Începând cu 1 octombrie 2010, a venit al patrulea preot, Bogdan Gavrilă, şi, de atunci, s-a slujit zilnic sfânta liturghie”, se arată pa pagina de internet a bisericii. Interesant este preotul paroh este născut în Dorna Arini, județul Suceava, o locaitate din județul natal al IPS Teodosie, unde acesta a ctitorit o mănăstire și un complex monahal (nici ceilalți doi preoți nu sunt din Constanța, în ciuda faptului că aici există o Facultate de Teologie, unde decan este chiar IPS Teodosie).

Ce spune Arhiepiscopia

”Noi acum facem demersurile necesare pentru a obține aceste autorizații, pentru a intra în legalitate. Ea la început a fost un lucru provizoriu, pentru că exista această dorință de a se face o parohie acolo. Am avut niște avize pentru un loc provizoriu, dar după aceea s-a constatat că nu s-au împlinit niște condiții. Am fost amendați. La ora actuală, terenul nu este al nostru”, a declarat Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei. Acesta a mai spus că la ora actuală lucrările sunt sistate și că se caută intrarea în legalitate. Până acum trei zile la fața locului se aflau muncitori care lucrau la acoperiș. Un acoperiș care este construit peste un stâlp de electricitate. Practic, acoperișul a fost decupat pentru că stâlpul nu permitea construcția sa. ”Nu avem nicio sesizare oficială în ceea ce privește dărâmarea. Este vorba despre intrarea în legalitate. Nu cred că este ilegal ce s-a întâmplat, pentru că ea a fost construită ca biserică provizorie. Problema este că în timp nu s-au respectat niște pași și acum se va intra în ritmul legal necesar”, a mai spus acesta.

Purtătorul de cuvânt al primăriei, Liviu Tramudana, a spus că inițial a fost vorba despre o construcție temporară. ”Apoi s-au apucat de construit fără a avea însă autorizație. Astăzi (n.r.) ieri s-au întâlnit cu Direcția Corp Control. Au hotărât să facă toate demersurile pentru intrarea în legaliatte, inclusiv punerea în posesie, dar în niciun caz nu se pune problema demolării”, a spus acesta.

PĂRERI. Ce spun vecinii

”Eu am fost împotrivă, dar nu a bisericii, ci a modului în care s-a dat acest spațiu. Lumină și-a tras prin subsolul blocului. Acum au lumina tăiată”, spune o vecină. Aceasta precizează că Inspecția în Construcții le-a dat anul trecut unn termen de trei luni să se pună la punct. Un alt vecin a spus că este normal. ”Așa avem noi biserici, din moși străbuni. Nu 3-4, câte sunt aici. Și-a tras curent de la bloc cu aprobare. Ce să facem dacă nu au aprobare, să dărâmăm biserica?”

Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...
Ultima oră
Pe aceeași temă