20.2 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialConstanța: Se opreşte apa

Constanța: Se opreşte apa

Pentru realizarea unor lucrări de sectorizare a sistemului de distribuție din municipiul Constanța și montarea unor contori, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 12 mai 2015, în intervalul 9.00 – 13.00.

Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Izvor – Soveja – Ștefăniță Vodă – Bogdan Vasile, precum și cei alimentați prin punctele termice din zonă, numerele 169, 174, 176 și 178.

De asemenea, pentru executarea unor lucrări de reabilitare și igienizare a rezervorului din incinta Complexului de pompare-înmagazinare “Hidrofor“, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 14 mai 2015, în intervalul orar 1.00 – 24.00. Vor fi afectați consumatorii din Medgidia, din zonele Spital, Vest, Berărie, Catanga și strada Oprea Hârâciu, dar și toți abonații din satul Remus Opreanu. În zona de est a orașului Medgidia, apa va fi furnizată cu presiuni scăzute în acest interval. 

Cele mai citite

Finală dramatică la Atena: Olympiakos Pireu a câştigat trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0...

Olympiakos Pireu a câştigat dramatic trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după...

Ce este dischinezia biliară și cum se manifestă?

Ai observat că, de câteva luni, te confrunți cu episoade inexplicabile, intermitente, de durere în partea dreaptă superioară a abdomenului? Durerea este suficient de...

Salariul minim va fi majorat de la 1 iulie, dar punctul de amendă va fi înghețat

Guvernul are în plan majorarea salariului minim european de la 1 iulia la 3.700 de lei din care pragul de netaxare va fi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă