14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum a devenit profitabil transportul în comun din Galați

Cum a devenit profitabil transportul în comun din Galați

După două decenii în care, în mare parte, transportul public din Galați a fost asigurat de operatorii maxi-taxi, care au făcut o evaziune de milioane de euro, sunt semne că, odată cu eliminarea microbuzelor, transportul local începe să funcționeze bine din punct de vedere economic. Încasările regiei locale de transport, Tra­nsurb SA Galați, au crescut de 4 ori și, chiar dacă și cheltuielile s-au dublat, sistemul începe să devină eficient. Asta fără să se facă investiții, cu excepția a câteva milioane de euro pentru cumpărarea din Olanda a patruzeci de autobuze la mâna a doua.

Încasări de 4 ori mai mari

„Față de ceea ce aveam înainte de preluarea în totalitate a transportului public de persoane, încasările au crescut de 4 ori. Mă refer la încasările cash, fără compensația pe care o primim de la primărie”, ne-a declarat directorul Transurb, Genica Totolici, potrivit căreia și cheltuielile s-au dublat, dat fiind faptul că s-au dublat și distanțele parcurse de autobuzele, troleibuzele și tramvaiele operatorului de transport: „Și cheltuielile ­s-au dublat, pentru că au crescut salariile conducătorilor auto și ale personalului tehnic. În același timp a crescut și consumul de motorină și de uleiuri. Să efectuăm 1.000.000 de kilometri pe lună, în comparație cu 500.000 de kilometri, cât efectuam până la preluarea în totalitate a transportului, înseamnă o dublare a consumurilor”.

Subvenția, calculată după o formulă BERD

Modernizarea transportului public din Galați este derulată în baza unui credit de 100 milioane de lei obținut de la BERD și consultanții băncii au un cuvânt de spus. De fapt, eliminarea operatorilor maxi-taxi începând de pe 9 mai a fost pusă în practică la cererea BERD, pentru că transportul cu microbuzele era o formă de concurență ­neloială. Cu ajutorul BERD a fost introdusă o nouă formulă de calcul al subvenției. „Compensația pe care o primim de la primărie, pentru pensionari, elevi, studenți, a fost calculată după o formulă nouă, impusă de BERD.

A fost un contract pilot, semnat în 2015, și am avut unele probleme în interpretarea unora din clauze, pentru că, fiind un contract-pilot, nimeni nu știa să ne ofere un răspuns concret, ce cheltuieli sunt eligibile pentru transportul urban și care sunt neeligibile, care sunt cheltuieli directe sau indirecte. Din această cauză, la prețul pe kilometru s-a făcut calculul la 4 lei/km la autobuz, la 4,48 lei/km la troleibuz și la 5,70 lei/km pentru tramvai”, spune directoarea Transurb.

Potrivit unui prim calcul, rezultatele economice ale Transurb pe 2015 indicau o pierdere de 8 milioane lei. După ce a fost realizat un audit care a clarificat problema cheltuielilor eligibile, s-a ajuns la stabilirea unor noi prețuri per kilometru, la autobuz fiind, spre exemplu, de 5,28 lei/km. În baza noilor calcule, bilanțul Transurb este unul pozitiv, regia încheind anul pe profit.

A fost înființată școala de ­vatmani

Dacă anul trecut numărul angajaților fusese redus la 647, acum se fac angajări, fiind ­necesari 865 de lucrători: „Datorită faptului că acum efectuăm pe traseele din oraș un milion de kilometri pe lună, sunt necesare revizii tehnice amănunțite la toate mijloacele de transport, motiv pentru care avem nevoie de încadrarea unor specialiști, electricieni auto, electroniști, care să efectueze aceste revizii zilnice. Și la secția de tramvaie avem un deficit de personal, de electromecanici, pentru că nici un tramvai nu iese din depou fără să fie verificat”, a mai precizat ­Genica Totolici. Este nevoie și de o dublare a numărului de vatmani, la 90. La Galați nu există vatmani, s-a încercat și la Brăila, dar numai 3 vatmani brăileni au acceptat să facă naveta la Galați. Conducerea Transurb a luat decizia înființării unei școli de vatmani, care va deveni funcțională de pe 15 iulie.

În plan, autobuze și troleibuze, noi

Rezultatele economice încurajatoare au fost obținute în condițiile în care municipalitatea nu a investit în achizițio­nare de noi mijloace de transport. În strategia de transport aprobată în 2013, a fost prevăzută achiziționarea a 50 de autobuze noi și 14 troleibuze, care vor fi cumpărate din creditul BERD. Achiziția o face primăria, procedura este începută, în primărie se lucrează la caietele de sarcini, după care licitațiile vor fi anunțate prin sistemul BERD. 

SOLUŢIE

DAF-urile SH, mai bune decât MAZ-urile

Deocamdată, capacitatea de transport este asigurată cu autobuze SH, din Olanda, care însă, potrivit directoarei Transurb, sunt mai fiabile decât autobuzele MAZ, cumpărate ca autobuze noi. „Sunt motoare DAF și intervențiile nu sunt atât de dese ca la MAZ. MAZ-urile au avut motoare nemțești și intervențiile au fost mult mai mari, inclusiv la motoare, la segmentări. La cele achiziționate la mâna a doua, chiar dacă au un preț foarte redus, de 20.000 de euro, de 22.000 sau 18.000 de euro, în funcție de euro 2 sau euro 3, ce a fost fiecare, din punct de vedere tehnic sunt foarte bune. Singura problemă este că nu au aer condiționat”.

„Față de ceea ce aveam înainte de preluarea în totali­tate a transportului public de persoane, încasările au crescut de 4 ori.“ Genica Totolici, director Transurb SA Galați

 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă