Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale administrației publice din Timișoara este redeschiderea navigației, măcar pe o parte a Canalului Bega. Datorită acestui obiectiv, în ultimii ani, au fost investite 20 de milioane de euro, în lucrările de decolmatare și de refacere a malurilor Canalului pe teritoriul capitalei Banatului. Însă toate aceste eforturi pot fi reduse la zero, pentru că mâlul începe să se depună din nou pe fundul Canalului Bega. Singura soluție pentru a continua proiectul de reluare a navigației pe Bega este repararea sistemului de ecluze tubulare din Sânmihai.
Utilizarea acestui sistem de ecluze ar permite reglarea nivelului apei din canal, în așa fel încât să fie permise operațiunile de decolmatare. Însă pentru repararea ecluzei, construită de austro-ungari în anul 1911, ”este nevoie de sprijinul Regiei Autonome Apele Române”, după cum a declarat presei locale viceprimarul Timișoarei, Traian Stoia.
Practic, proiectul a trecut de administrația bazinală regională și a ajuns pe masa ministrului pentru Ape și Păduri, Doina Pană. Viceprimarul Traian Stoia este încrezător că, totuși, autoritățile centrale vor sprijini acest proiect, cu atât mai mult cu cât administrația bănățeană a Apelor Române a anunțat că se va implica în refacerea malurilor Canalului Bega, pe porțiunea cuprinsă între pasarela din Parcul Copiilor și turbina din Plopi.
O minune a ingineriei
Canalul Bega este, în sine, o minune a ingineriei din perioada Imperiului Austriac. Decizia de a construi acest canal a fost luată de contele Claudius de Mercy, guvernatorul Banatului. Contele de origine franceză a luat decizia în anul 1728, la 12 ani după ce Banatul fusese eliberat de armatele imperiale austriece de sub stăpânirea otomană, iar Pașalâcul de Timișoara fusese desființat. Construirea Canalului Bega a permis asanarea mlaștinilor din jurul Timișoarei și transformarea lor în terenuri agricole deosebit de fertile. De asemenea, a permis deschiderea unei căi de navigație deosebit de importantă, care unea Timișoara cu Tisa și cu Dunărea, iar prin intermediul fluviului, cu capitala imperială, Viena. În anul 1732, din Timișoara a plecat primul vapor, care a ajuns la Pancevo. Însă prima variantă a canalului nu a fost foarte propice pentru navigație, din cauza pragurilor de nisip, care făceau imposibilă navigația în timpul verii, când debitul râului scădea foarte mult. Astfel, în perioada 1734 – 1735, a fost construită o nouă variantă a canalului, mai la sud. Lucrările au fost desfășurate de soldații din armata austriacă, dar și de țăranii din zonă, care au depus un efort echivalat în 3 milioane de zile de muncă. Lucrările au fost derulate sub supravegherea Consiliului de Război de la Viena, pentru că acest canal avea o importanță strategică, în contextul în care vecinătatea dintre Imperiul Austriac și cel Otoman era deseori tulburată de conflictele militare dintre cele două puteri. Canalul Bega a fost legat, printr-o serie de canale adiționale, de râul Timiș. Lucrările hidrotehnice, desfășurate sub conducerea aristocratului belgian Maximilian Emmanuel de Fremont, au permis alimentarea cu apă a Canalului Bega în perioadele de secetă, dar și preluarea surplusului de apă de pe acest canal, în caz de viitură. Sistemul a fost completat cu ecluze, construite în perioada 1911 – 1916.
Canalul Bega
Canalul Bega este cea mai importantă cale de navigație din Banat. Are o lungime de 114 kilometri, dintre care 44 pe teritoriul României și 70 pe teritoriul Serbiei. Din 1744, comunitățile localeerau obligate să contrbuie la lucrările de întreținere. În 1752 a fost înființat Portul Timișoara. Navigația și comerțul pe Canalulș Bega sunt reglementate din 1756. Oficiul de Navigație din Timișoara a fost deschis în 1775. Din 1869 au fost făcut primele curse de pasageri. Traficul maxim de mărfuri a fost atins în anii 1937 – 1938, când vapoarele transportau anual 250.000 de tone. Traficul maxim de pasageri a fost atins în anul 1944, când au fost transportați 500.000 de oameni. Traficul de mărfuri a fost oprit în 1958, iar cel de pasageri în 1967.
