7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialDe ce este judecat procurorul Gâlcă

De ce este judecat procurorul Gâlcă

Dinu Gâlcă, care în urmă cu zece zile încă mai era procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, este acuzat de jaf cu bani publici şi afaceri imobiliare ilegale.

Ancheta procuro­ri­lor Direcţiei Na­ţionale Anticorup­ţie de la Galaţi a fost extrem de minuţioasă. Au fost interceptate convorbirile telefonice ale aproximativ 120 de persoane, în mare parte procurori de la parchetele din judeţele Galaţi, Vrancea şi Brăila, dar şi de la DIICOT Galaţi, toate aflate în jurisdicţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, condus de procurorul general Dinu Gâlcă. Au fost filaţi procurori, notari, poliţişti, directori şi funcţionari ai unor instituţii publice şi patroni de societăţi comerciale. Rechizitoriul are 9 volume şi aproximativ 400 de pagini.

Şantaj şi trafic de influenţă

Procurorii DNA susţin că în iunie 2009 procurorul general Dinu Gâlcă a acceptat propunerea notarului Cozma de a constrânge o persoană să îi dea notarului 5.000 lei, sub ameninţarea că, în caz contrar, i se va întocmi un dosar penal din care s-ar fi ales cu pedeapsă cu închisoarea. Aceeaşi persoană a fost supusă la presiuni şi de şeful de post din comuna Vânători, agentul Alexandru Şerban, şi, deşi era un caz de drept civil, omul s-a ales totuşi cu un dosar penal şi în cele din urmă i-a dat notarului Cozma 2.000 de lei.

Afaceri imobiliare

Procurorul general Gâlcă mai este acuzat de DNA că şi-a folosit influenţa pentru a obţine schimbarea destinaţiei unui teren forestier moştenit de soţia sa în localitatea vrânceană Lepşa, în schimbul acestei facilităţi asigurându-i rămânerea în funcţie şefului Direcţiei Silvice Vrancea, Petrică Tudosă. Directorul şi-a mai plătit rămânerea în funcţie cu înlesnirea construcţiei unei vile pe acel teren, 1.000 de lei pentru construirea gardului şi materiale de construcţii, în valoare de 2.200 lei. Potrivit rechizitoriului, intervenţia a fost realizată prin intermediul avocatului Alexandru Bălan şi fostului procuror inspector la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi Ion Popescu, în prezent membru în ATOP Vrancea. Tudosă a rămas director. Procurorii DNA susţin că pentru a justifica achiziţionarea materialelor de construcţie pentru vila de la Lepşa, Dinu Gâlcă l-a determinat pe Dorel Dumitraşcu, administratorul Doremcom Impex SRL, să înregistreze în evidenţa contabilă a firmei sale mai multe bonuri fiscale şi avize de însoţire a mărfii falsificate. Alt capitol din rechizitoriu se referă la faptul că Gâlcă nu a menţionat în 6 declaraţii de avere o clădire pe care o deţinea în Galaţi şi pe care între timp a şi vândut-o.

Acea clădire fusese construită de SPIACT CF Galaţi SA, iar pentru că administratorul acestei societăţi, Lili Dediu, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei sale veniturile realizate din construirea imobilului, bugetul de stat a fost păgubit cu 90.387 lei, suma reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Afacerea „Caltaboşul”, în variantă gălăţeană

În comparaţie cu nivelul ridicat al corupţiei din Galaţi, jaful cu bani publici şi mafia imobiliară înstărită prin acapararea terenurilor statului şi ale municipalităţii, despre care presa relatează de ani de zile, rechizitoriul DNA are unele pasaje ce par uşor ridicole în raport cu „cota pieţei”. Spre exemplu, în rechizitoriu se spune că procurorul general Gâlcă a pretins şi a primit de la Bogdan Vasile, patronul Ciscom SRL Focşani, „mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei”, pentru a-i determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să-i elibereze un titlu de proprietate pentru un teren de 15 ha situat în intravilanul Focşaniului, teren ce ar fi trebuit retrocedat proprietarilor de drept. Tot „produse alimentare” a primit procurorul general Gâlcă şi de la Costel Pohrib, patron al FKG Montage Service SRL Tecuci şi Galtrade SRL ­Galaţi, pentru a determina pe unul dintre procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi să soluţioneze cu NUP un dosar de cercetare penală pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Acuzaţii grave pentru „lotul Gâlcă”

Dinu Gâlcă, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, şantaj şi fals în declaraţii în formă continuată. Notarul Dumitru Cozma şi agentul de poliţie Alexandru Şerban, şeful Postului de Poliţie Vânători, jud. Galaţi, sunt acuzaţi de şantaj. Avocatul Alexandru Bălan şi Ion Popescu, fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, membru al ATOP Vrancea, au primit acuzaţii de mărturie mincinoasă. Tudosă Petrică, şeful Direcţiei Silvice Vrancea, Vasile Bogdan, administrator al Ciscom SRL Focşani şi Costel Pohrib, administrator al FKG Montage Service SRL Tecuci şi Galtrade SRL Galaţi, au fost puşi sub acuzare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Dorel Dumitraşcu, administrator al Dorecom Impex Reghiu, jud. Vrancea, şi Lili Dediu, administrator al Spiact SA Galaţi, au primit acuzaţiile de fals intelectual, prevăzut în Legea contabilităţii.

Dinastia Gâlcă

Mai mulţi membri ai familiei Gâlcă au deţinut şi deţin funcţii importante în magistratură. Pe lângă Iulian Gâlcă, fostul preşedinte al CSM, şi Dinu Gâlcă, care până pe 8 septembrie a fost procurorul general al PCA Galaţi, lucrează în magistratură şi un al treilea frate, Ionel Gâlcă, acesta fiind prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. O perioadă, cei doi fraţi, Dinu şi Ionel Gâlcă, au condus simultan Parchetele Curţii de Apel şi Judecătoriei. 

Ancheta a durat trei ani

Potrivit procurorului-şef al DNA – Serviciul Teritorial Galaţi, Gheorghe Ivan, ancheta a fost începută în urmă cu trei ani, când DNA s-a autosesizat din oficiu asupra acestor infracţiuni. „Noi am trimis dosarul la instanţa competentă şi aşteptăm să se judece. Am luat măsurile legale care se impun în acest caz. Am înţeles că domnului Gâlcă i-a fost aprobată cererea de pensionare, dar noi nu am primit nimic oficial, aşa că am sesizat CSM cu privire la începerea urmăririi penale, pentru că aşa spune legea”, a declarat procurorul-şef al DNA Galaţi.

* Principalul acuzat din dosar, fostul procuror ge­ne­ral al PCA Galaţi, Dinu Gâlcă, respinge acuzaţiile ce îi sunt aduse de DNA şi susţine că ar fi nefondate, fantezii ale procurorilor anti­corupţie, contestând şi legalitatea unora dintre probele pe care se bazează acuzaţiile.

Cele mai citite

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă