În patru zile, japonezii au reparat o autostradă înghiţită de pământ. În 25 de ani, românii nu au reuşit să termine tronsonul dintre Cernavodă şi Constanţa.
Ex foto: Drum reconstruit în patru zile (foto: http://blogs-images.forbes.com/)
Imaginea publicată pe un blog Forbes este şocantă nu numai pentru români, dar şi pentru alte naţiuni. În patru zile, o bucată de autostradă distrusă de cutremur (din păcate, nu se specifică numărul exact de kilometri), a fost refăcută din temelii. Un miracol pentru România, nu? Nici nu contează kilometrii, pentru că nu a fost vorba doar despre turnarea unui strat de asfalt, ci despre refacerea terasamentului înghiţit de cutremurul violent. Toate astea s-au făcut în condiţiile în care Japonia se confruntă cu cel mai grav accident natural din istorie. Autorităţile sunt condamnate să ţină sub control reactoarele nucleare de la Fukushima, să încerce să asigure furnizarea de utilităţi în zonele afectate, să caute eventuali supravieţuitori, să-şi îngroape miile de morţi. Unde au găsit materiale de construcţie, cum le-au transportat, cine a avut forţa să lucreze, rămâne aproape un mister… Dar asta nu e tot. Japonezii, inventatorii ikebanei, specialiştii detaliului şi frumosului, mari iubitori de natură, au plantat zeci de plante pe fâşia de pământ dintre benzile de mers! Nu au făcut numai un drum, l-au făcut frumos.
La noi, chiar dacă nu ne-a lovit nicio calamitate, autostrada Soarelui bate pasul pe loc. Tronsonul Constanţa – Cernavodă este aştepat de 25 de ani. În loc să fie siguri că se construieşte, miniştrii Transporturilor dau declaraţii şi ne asigură că vom circula pe autostradă anul acesta. Primul ministrul a confirmat acest lucru, sâmbăta trecută, la Constanţa. Probabil că Anca Boagiu, care între timp a mai înţeles realitatea de pe teren, prezentată pe larg şi de România liberă, a omis să-l anunţe că NU va fi gata în 2011. O porţiune de 14 kilometri este încă la fel de virgină ca acum două decenii şi jumătate. Îi reamintim primului-ministru ce au declarat, pentru România liberă ediţia de SE, reprezentanţii constructorului: finalizarea va mai dura cel puţin un an şi jumătate de la eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru porţiunea de care vorbeam.
Lovite de un dezastru major, unele naţiuni se mobilizează şi îşi reconstruiesc, la propriu ţara. Nu numai japonezii fac aşa. Sunt parcă ireale imaginile cu Berlinul ras de pe faţa pământului, după al doilea război mondial, şi ale femeilor care adunau cărămizi de pe jos, pentru a fi refolosite. Alte naţiuni supravieţuiesc aşa cum pot. La acestea din urmă, cuvântul „solidaritate” e la coada dicţionarului. La ele, spaţiul comun nu există. În România, la inundaţiile care erau pe care să înghită Galaţiul, acum trei ani, soldaţii cărau saci de nisip pentru digurile improvizate, iar bună parte din localnici se uitau la ei rânjind, cu bere sau ţuică în mână. Casele lor stăteau mai pe deal, nu erau în calea viiturii. Pentru oamenii ăştia, să-şi ajute aproapele înseamnă cel mult să mai dea un rând de tărie. Ştiu, nu ei sunt de vină că nu avem autostrăzi (poate e mai bine, vă daţi seama ce lucrare de calitate ar ieşi?), dar, cu siguranţă, în locul acestei mentalităţi de un pasivism morbid, ne-ar fi de folos o perfuzie cu determinarea, disciplina şi forţa de muncă a japonezilor.
