10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialDrumul spre Mamaia, prioritar

Drumul spre Mamaia, prioritar

Autoritățile din Năvodari au convocat ieri două ședințe de lucru, referitoare la cele două mari investiții care se realizează în prezent în localitate: piața de pește și extinderea drumului E60 Năvodari-Mamaia.

Viceprimarul Florin Chelaru a precizat că în cadrul întâlnirilor s-a discutat situația lucrărilor la acest moment, programul pe următoarea săptămână, numărul de angajați prezenți și numărul de utilaje în lucru. Autoritățile au luat o decizie importantă. ”Am decis împreună cu constructorii să nu se lucreze la suprafața carosabilului între Năvodari și podul de la Lumina, până nu finalizăm celălalt drum, Năvodari-Mamaia pe minimum două benzi”, a precizat Florin Chelaru. Menționăm că lucrările de extindere sunt în întârziere. Primăria Năvodari a comunicat faptul că starea necorespunzătoare în care se află drumul în ultima perioadă se datorează litigiului apărut între constructor și distribuitorul de energie electrică. ”Litigiul este determinat de obligația constructorului de a reloca rețele electrice aflate pe amplasamentul drumului, rețele pentru devierea cărora furnizorul de energie electrică solicită plata în avans a contravalorii lucrărilor, urmată de obligația constructorului drumului de a executa din resurse proprii lucrarea de deviere a rețelelor electrice”, au precizat reprezentanții primăriei.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă