21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialEmiratele Arabe investesc 1,5 miliarde euro în Portul Constanța

Emiratele Arabe investesc 1,5 miliarde euro în Portul Constanța

Investitori din peninsula arabă poartă negocieri pentru a investi sume importante în Portul Constanța. Este vorba despre compania Emirates National Oil Company (ENOC), deținută de Guvernul din Dubai și fondată în 1993.

„Ne interesează orice fel de investiții ar putea veni în port”, a declarat, pentru „România liberă“, Dan Tivilichi, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Există acolo o insulă formată artificial, cu pământul care a fost excavat pentru a crea portul. I se mai spune ”insula lui Ceaușescu”.

Unde sunt americanii

Anul trecut se vorbea despre apariția unor investitori în această zonă a portului, tot pentru construirea unui terminal petrolier. De altfel, în lacuna sa declarație, deputatul de Constanța Iulian Iancu tot despre americani vorbea. Un consorțiu din SUA dorea să concesioneze un teren pentru construirea unui terminal petrolier.

„Consorţiul nostru va face o investiţie privată, care va depinde de o concesiune de la Guvern, pentru un teren din port. Desigur, vom concura pentru această concesiune, dar ne-am făcut temele în ceea ce priveşte ingineria preliminară a proiectului, datorită implicării Master Chem Oil în proiect“, declara, în vara lui 2016, la New York, Randy Tharp, managing director Romania Epstein.

Constanța, capul de pod al arabilor în Europa

Contactat de „România liberă“, Dan Berendel, proprietarul Master Chem Oil, societate implicată în operațiuni de trading cu produse petroliere și petrochimice pe piețele internaționale, a confirmat că se poartă negocieri pentru aducerea unui investitor în Portul Constanța, care să construiască mai multe capacități de stocare a produselor petroliere, și a declarat că este vorba despre ENOC. „Este vorba despre ENOC, o firmă guvernamentală din Emirate.

Ei au know-how, au în proprietate, în întreaga lume, șase milioane de metri cubi de stocaj produse petroliere și țiței. Sunt interesați de foarte mult timp, dar nu i-a băgat nimeni în seamă până acum. Eu nu am făcut altceva decât să îi pun în legătură. Au nevoie de un partener local care să îi facă să înțeleagă legile din România”, spune Berendel. ”Dacă se întâmplă ce vor ei, să construiască un terminal de produse petroliere, vorbim despre o investiție inițială de 250–300 milioane de euro în primă fază, după care vorbim de o investiție totală de 1,5 miliarde euro. ENOC nu mai are niciun fel de altă investiție în Europa.

Singurul loc la care s-au uitat, în urma unor analize de piață pe care le-au făcut, cu firme foarte mari, a fost Constanța, pentru că nu există în prezent spații de depozitare”, a completat acesta. Există totuși spații de depozitare, la operatorul Oil Terminal, dar există cerere pentru o capacitate mult mai mare. Toată lumea în Marea Neagră a mărit capacitatea de producție, de la Rusia la Kazakhstan și Azerbaijan, pentru a prinde cotă de piață. În opinia sa, înțelegerea OPEC de a reduce producția nu va afecta această investiție, pentru că este vorba despre un milion de barili pe zi. Pentru a readuce prețul la 80–100 de dolari per baril, ar fi nevoie de o tăiere a producției cu încă 4-5 milioane de barili, spune Dan Berendel.

Până în prezent nu s-a semnat nimic, pentru că nimeni nu a luat pisica de coadă. Discuții și negocieri sunt însă din 2011.

Piață „contango“

De ce interesul arabilor pentru o astfel de investiție. Berendel spune că atunci când scade prețul țițeiului, structura pieței se transformă în ”contango”. Aceasta înseamnă că, dacă vrei să vinzi futures, peste un an, de exemplu, prețul e mai mare pe futures cu 30-50 de dolari pe tonă decât dacă ai cumpăra acum, fizic. ”Atunci eu, traderul, cumpăr o tonă de țiței, o pun în depozit și o vând futures peste un an, și îmi scot toate costurile și fac și profit”, spune el.  

PREZENTARE. Cine este ENOC

În 2015, compania a raportat venituri de 20,92 miliarde dirhami, adică peste 24 miliarde lei (5,35 miliarde euro). Dezvoltarea este exponențială, în 2005 veniturile erau de aproape 10 ori mai mici. Compania are 30 de subsidiare, mii de clienți în 60 de piețe și are un număr de peste 9.000 de angajați. ”Compania a evoluat în ultimii 30 de ani, de la un jucător pe piața petrolului și a gazelor la un jucător global cu bunuri și operațiuni pe întreg lanțul energetic”, se arată în prezentarea companiei.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă