15.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialExporturile Cosmetic Plant au crescut cu 170 la sută

Exporturile Cosmetic Plant au crescut cu 170 la sută

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a raportat o creştere cu cca. 20% a business-ului în 2015 şi mizează, şi pentru acest an, pe un avans de cel puţin 10 procente. De asemenea, compania a înregistrat vânzări-record la export, în creştere cu 170% comparativ cu anul anterior.

Astfel, Cosmetic Plant a înre­gistrat în 2015 o cifră de afaceri de 2 milioane de euro (cca. 8,9 mi­lioane de lei), în creştere cu cca. 20% comparativ cu valoarea de 1,66 milioane de euro (cca. 7,5 milioane lei) înregistrată în anul anterior. În ceea ce priveşte volumul vânzărilor, acesta a depăşit peste 1 milion de produse, în timp ce profitul a ajuns anul trecut la cca. 400.000 de euro (1,8 milioane lei).  „Evoluţia pozitivă a business-ului a avut la bază mai mulţi factori printre care lărgirea reţelei de distribuţie, intrarea în noi reţele de hipermarketuri şi mărirea gamei sortimentale cu patru game noi – Miere, LiftUp, Gălbenele BIO şi Anticelulită. De asemenea, pe lângă aceste aspecte, anul trecut am realizat şi o serie de face-lift-uri la ambalajele a 18 produse“,  a declarat Susana Laszlo, director general al Cosmetic Plant.

Potrivit reprezentantei companiei, anul trecut Cosmetic Plant a înregistrat un avans de 170% şi în ceea ce priveşte vânzările la export.

„Extinderea numărului de parteneri pe pieţele unde suntem deja prezenţi, dar şi lansarea exporturilor în noi ţări au avut un impact important în obţinerea acestui avans. În plus, ne bucurăm că anul trecut ne-am consolidat poziţia pe piaţa din Ungaria, piaţă care de altfel este principala ţară de export pentru Cosmetic Plant“, a mai spus Susana Laszlo.  Dincolo de Ungaria, următoa­rele pieţe pe care produsele Cosmetic Plant au fost foarte bine primite şi care se află în topul destinaţiilor de export sunt Republica Moldova şi Iordania.

Afaceri în creştere pentru 2016

În ceea ce priveşte business-ul com­paniei pentru anul în curs, Cosmetic Plant mizează, de asemenea, pe un avans al business-u­lui cu cel puţin 10 procente, la apro­ximativ 2,2 milioane de euro (cca. 10 milioane de lei). „Extinderea reţelei de distribuţie şi a exporturilor, dar şi lansarea de noi produse, vor avea, cu siguranţă, un impact pozitiv în business-ul companiei în acest an“, a completat Susana Laszlo. Aceasta a mai adăugat că, în următoarea perioadă, compania va lansa trei noi creme ce vor marca aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea business-ului iar, odată cu venirea sezonului cald, va fi dezvoltată şi o gamă specială pentru plajă. 

 

Cele mai citite

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă