16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFamiliile victimelor accidentului de la Brăila vor primi ajutoare de urgență

Familiile victimelor accidentului de la Brăila vor primi ajutoare de urgență

Familiile celor cinci persoane decedate în accidentul produs luni dimineaţă, într-o staţie de autobuz din municipiul Brăila după ce un şofer a intrat cu viteză într-un grup de persoane, vor primi un ajutor de urgenţă de la bugetul local, a anunţat, joi, primarul oraşului, Aurel Simionescu, citat de Agerpres.

Primarul a convocat o şedinţă a Consiliului Local Municipal, cu un singur punct pe ordinea de zi, respectiv acordarea unui ajutor de 3.000 de lei pentru familia fiecărui decedat în accidentul de luni dimineaţă.

Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite luni dimineaţă, pe strada Râmnicu Sărat din municipiul Brăila, după ce un şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat în viteză pe trotuar şi în staţia de autobuz unde se aflau victimele. Persoanele care şi-au pierdut viaţa în accident sunt patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 37 şi 41 de ani. 

"Toţi sunt cu traumatisme foarte grave, nu am mai văzut de mult aşa nişte imagini îngrozitoare", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului de Medicină Legală Brăila, dr. Gina Ilie. 

În staţia în care a avut loc accidentul, aflată de strada Râmnicu Sărat, ard zilnic sute de candele, iar locul este acoperit cu flori, fotografii şi icoane. 

Una dintre victime a fost înmormântată miercuri, iar celelalte patru vor fi înhumate joi, între acestea aflându-se şi o familie, soţ şi soţie. În urma celor cinci morţi rămân fără părinţi doi băieţi cu vârsta de 10 ani şi o fată de 18 ani, care au intrat în atenţia autorităţilor de la Protecţia Socială. 

Şoferul care a produs accidentul, bolnav de epilepsie şi suspectat că ar fi consumat droguri, potrivit primelor analizelor făcute la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, este cercetat pentru de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Zeci de comune și orășele l-au îmbogățit cu afaceri mici și multe

Compania Ideas Funding Pack SRL a reușit să se afirme pe piață prin intermediul consultanței oferite comunităților mici. Cu un flux constant de...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă