14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Cum vrea Primăria Capitalei să prevină incendiile în Delta...

FOTO + VIDEO. Cum vrea Primăria Capitalei să prevină incendiile în Delta Văcărești

Primăria Capitalei a dispus o serie de măsuri, care urmăresc să prevină incendiile în zona Lacului Văcăreşti, după ce, în ultimele zile, pompierii au intervenit pentru stingerea focului.

„Am cerut Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti să monitorizeze în permanenţă ‘Parcul Natural Văcăreşti’ care a fost declarat de curând arie naturală protejată. Prioritatea noastră este în prezent atât protejarea acestui spaţiu unic în Bucureşti, dar şi siguranţa cetăţenilor care locuiesc în apropierea Lacului Văcăreşti”, a precizat primarul Capitalei, Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.

​Citește și: FOTO: Incendiul din Delta Văcărești a fost lichidat

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Poliţia Locală, a amplasat pe unul din cele mai înalte imobile din zonă o cameră video care permite monitorizarea întregii arii, astfel încât să poată fi identificate rapid eventualele focare de incendiu sau posibile fapte antisociale, precizează sursa citată. 

Totodată, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control, Salubritate şi Serviciul Ordine şi Linişte Publică, sprijiniţi de unităţi din cadrul Patrulei Călare, au efectuat, în zona Lacului Văcăreşti, acţiuni privind respectarea normelor de salubrizare şi igienizare, precum şi depistarea faptelor antisociale, se arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, primarul general a precizat că municipalitatea, împreună cu Asociaţia Văcăreşti şi alte instituţii din domeniul cercetării, îşi doresc să îşi depună candidatura pentru administrarea Parcului Natural Văcăreşti cu respectarea condiţiilor din Ordonanţa de Urgenţă 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, aprobată prin lege în 2011. 

Zilele trecute s-au produs mai multe incendii de vegetaţie în zona Lacului Văcăreşti

Citește și: Incendiu în Delta Văcărești. Pompierii au venit cu lopeți. Autospecialele NU pot interveni
 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă