11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialGalați: Zeci de blocuri, fără apă potabilă

Galați: Zeci de blocuri, fără apă potabilă

 

La Galați s-a ajuns la o situație alarmantă, după ce conducerea regiei Apă Canal SA a sistat distribuția apei potabile la zeci de blocuri din 18 asociații cu datorii. Mii de gălățeni, unii dintre ei cu facturile la zi, riscă să se îmbolnăvească și la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galați au fost depuse deja peste 50 de sesizări.

„Am primit până acum 50 de sesizări pe această temă. Am notificat Apă Canal, furnizorul  de apă rece, că este obligat ca, în aceste condiţii, prin cisterne, să asigure 50 litri pe zi pentru un locuitor acolo unde apa rece a fost sistată. Am anunţat problema şi la Consiliul Local, a cărei societate subordonată este Apă Canal. Lipsa apei reci poate duce la apariţia unor focare de hepatită A, scabie, pediculoză şi alte afecţiuni parazitare care se pot extinde uşor,  mai ales că intrăm în sezonul cald. Este un pericol real pentru sănătatea publică şi trebuie găsită o altă soluţie. Sunt deja prea multe zone în care lipsea apa caldă, acum lipseşte şi cea rece, iar riscul de apariţie a unor focare de infecţie creşte exponenţial“, a declarat dr. Valentin Boldea, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi. 

 

 

Oamenii iau apă din cisternă

Cele mai citite

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă