16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLa Timișoara - ca la Veneția. Primul vaporetto ajunge pe Bega

La Timișoara – ca la Veneția. Primul vaporetto ajunge pe Bega

Primul vaporetto din seria celor şapte contractate de municipalitatea timişoreană, în cadrul proiectului intitulat ‘Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega’ va ajunge în oraş până la finele lunii martie, a declarat primarul Nicolae Robu, citat de Agerpres.

În primii cinci ani timişorenii vor putea circula gratuit cu vaporetto, pentru a încuraja folosirea acestui mijloc de transport ecologic în comun. Costurile vor fi suportate din bugetul local. 

‘Ambarcaţiunea este gata, iar firma producătoare (din Galaţi, n.r.) ne-a spus că totul este pregătit şi că aşteaptă o oportunitate de transport cu trailerul, astfel încât transportatorul să aibă şi ceva de dus înapoi, pentru ca drumul să fie mai eficient. Aşteptăm ca în luna martie să ne vină primul vaporetto, iar noi vom face tot posibilul să-l punem în funcţiune cât mai repede. Alte două sunt aproape gata şi vor ajunge şi ele, în primăvară’, a declarat vineri primarul Nicolae Robu. 

Concomitent cu pregătirea lansării la apă a primelor ambarcaţiuni, municipalitatea timişoreană a lucrat şi la finalizarea celor nouă staţii de îmbarcare/debarcare, pe care le-a dotat cu echipamente de intervenţie şi de întreţinere a navelor, a achiziţionat două macarale, a dotat cele nouă posturi de prim ajutor şi cele nouă posturi de stingere a incendiilor. 

Valoarea totală a acestor achiziţii de echipamente, exclusiv ambarcaţiunile, se ridică la 367.000 de lei fără TVA şi este susţinută din venituri proprii. Valoarea totală a contractului pentru achiziţionarea vaporaşelor este de 6,9 milioane de lei. 

‘Am economisit 4,2 milioane de lei (echivalentul a 1 milion de euro, n.r.), pentru că aveam la dispoziţie 11,13 milioane de lei ca sumă plafon pentru realizarea licitaţiei de achiziţionare a vaporettelor. Pe parcursul a şase luni, ambarcaţiunile vor veni eşalonat’, a mai afirmat primarul. 

Fiecare ambarcaţiune are lungimea de 12,7 metri, înălţimea de 4,9 metri, capacitatea de 50 de locuri pe scaune şi un echipaj format din două persoane şi vor circula în cadrul sistemului de transport în comun al regiei de transport RATT, după un program regulat, dar vor folosite şi pentru agrement.

Ambarcațiuni de transport public urban, denumite vaporetto, circulă de foarte mulți ani la Veneția.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă