15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialMamaia, zonă interzisă două zile

Mamaia, zonă interzisă două zile

Mâine și pe 15 mai, în intervalul orar 09:00 – 19:00, se închide total circulaţia pe bulevardul Mamaia în zonele Casino şi Hotel Rex. Decizia a fost luată datorită lucrărilor de construcţie şi montaj a pasarelelor pietonale din staţiunea Mamaia. În această perioadă circulaţia rutieră între Constanţa şi Năvodari se va efectua pe ruta Constanţa-Ovidiu-Lumina-Năvodari şi retur.

Prima pasarelă, cea din dreptul Satului de Vacanță, a fost inaugurată pe 1 mai. Aceasta prezintă în mod stilizat prora şi catargul unui iaht, iar porţiunea pietonală va fi placată cu lemn pentru a sugera puntea iahtului. Accesul dinspre satul de vacanţă se va face pe scări, perpendicular pe bulevardul Mamaia, scări ce vor fi amplasate pe mijlocul aleii principale de acces în satul de vacanţă. La câteva ore de la inaugurare, premierul Victor Ponta a traver-sat-o, alături de soție și de primarul Constanței. „Chiar arată special, chiar e frumos, chiar e spectaculos”, a spus Ponta, după ce a urcat pe pasarelă.

Cea de-a doua pasarelă, intitutală „Năvod şi pescăruş”, este construită în zona Cazino. Accesul dinspre Cazino se va face pe o rampă înclinată în formă de melc, iar accesul pe pasarelă dinspre lacul Sutghiol se va face tot pe o rampă înclinată, care va pleca în curbă de pe pasarelă, în lungul bulevardului Mamaia, spre Năvodari. La jumătatea ei, rampa va fi întoarsă cu 180 de grade şi va continua până la nivelul trotuarului. Cea de-a treia pasarelă este construită în apropierea Hotelului Rex şi poartă numele „Val retro”. Pasarela va avea un design retro de sfârşit de secol XIX, realizat din fier forjat, care reprezintă creasta unui val înspumat. Această pasarelă este dedicată amplasamentului din faţa hotelului Rex, ce are o vechime considerabilă. Accesul se va face pe scări paralele cu bulevardul Mamaia. Astfel, scara din faţa hotelului Rex va coborî spre Năvodari, iar cea dinspre lacul Siutghiol va coborî spre Constanţa”.

Gata în iunie

Cele două pasarele ar trebui să fie gata până la mijlocul lunii iunie, potrivit declarațiilor viceprimarului Constanței, Decebal Făgădău. Lucrările sunt realizate cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului este de 10,5 milioane de lei, contribuţia Uniunii Europene fiind de aproape șapte milioane de lei.

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Trei oameni au murit și alți opt sunt răniți după un atac ucrainean asupra orașului Donețk

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat...

COMUNICAT DE PRESĂ „SPITALUL FOIȘOR” DESPRE STAREA PACIENTULUI FLORIN PIERSIC

Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale. A început procesul...
Ultima oră
Pe aceeași temă