19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMii de semnături pentru desființarea taxei de liniște

Mii de semnături pentru desființarea taxei de liniște

Un ONG din Constanța a inițiat, acum șapte săptămâni, un demers inedit: vrea să desființeze taxa de liniște pe care oamenii de afaceri din Constanța și Mamaia o plătesc de 13 ani.

Taxa a fost impusă de către Consiliul Local Constanța, la propunerea primarului de atunci, Radu Mazăre. În tot acest timp, niciun consilier local nu a cerut desființarea ei. Președintele Asociației Constanța Ia Atitudine, Andrei Popescu, a venit cu ideea strângerii de semnături de la populație, pentru că, potrivit legii, cetățenii obișnuiți pot introduce proiecte de hotărâre în Consiliul Local dacă se strâng în număr suficient de mare. Circa 12.000 în municipiul Constanța.

Până în prezent, au semnat peste 4.000 de constănțeni, la singurul punct deschis de ACIA. Ieri, asociația a deschis un al doilea punct, după cel amplasat la intersecția dintre Bd. Lăpușneanu și Str. Soveja. Acesta este situat în fața magazinului Tomis. În ambele locuri, cei care doresc să semneze pentru desființarea acestei taxe impuse de Radu Mazăre și consilierii locali o pot face zilnic, începând de dimineață până după-amiază. „Le mulțumesc tuturor celor peste 4.000 de constănțeni care au susținut până acum acest demers. Pe voi, restul, vă aștept la unul dintre cele două puncte“, a spus Andrei George Popescu.

Acesta este convins că va strânge semnăturile necesare. „Constănțenii sunt nemulțumiți de modul în care a fost și este condus orașul, de toate aceste taxe aberante pe care le-a impus Radu Mazăre și pe care le plătim încă. Noi nu am fost întrebați niciodată dacă vrem să plătim, nouă pur și simplu ni se impune. Împreună, însă, putem schimba asta“, a spus Andrei George Popescu.

Potrivit unui răspuns al Primăriei Constanța la o solicitare oficială a ACIA, Primăria Constanța a încheiat, din acești bani, anul trecut, două contracte importante. Cel mai important are o valoare de 5,07 milioane lei și este încheiat cu SC Conpress Holding SRL, în data de 5 septembrie 2014. Al doilea este încheiat cu SC Kokkai Comimpex SRL, are o valoare de 1,72 milioane lei și este încheiat în data de 24.10.2014. La SC Conpress Holding SRL unul dintre acționari este Sorin Strutinsky, prieten și coleg de suferință cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
„Plătim această taxă pentru a umple conturile firmei de casă. Din acești bani ar trebui să se combată infracțiunile, așa cum se specifică în hotărârea de consiliu prin care s-a impus plata acestui nou bir. Nerespectarea angajamentelor ar trebui sa ducă la anularea taxei“, a precizat Andrei Popescu, președintele ACIA.

Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Sat Vacanţă a fost instituită în anul 2003.   

Peste 6,6 milioane lei pe an

Serviciul Public de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Constanţa a precizat că la nivelul anului 2014 a fost încasată suma de 6.611.826 de lei. Taxa ar trebui să fie utlizată “pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cerşetorie, furturi, tâlhărie şi prostituţie, pentru combaterea comerţului stradal neorganizat, prevenirea depunerilor de moloz şi gunoi menajer şi pentru prevenirea lipirii de afişe pe faţadele clădirilor, stâlpi şi copaci“.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă