10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMonumentul "Aripi" este complet. Ultima piesă a ansamblului, montată pe soclul din...

Monumentul “Aripi” este complet. Ultima piesă a ansamblului, montată pe soclul din Piaţa Presei

Monumentul “Aripi”, montat în locul fostei statui a lui Lenin, în Piaţa Presei Libere din Capitallă a fost întregit, după ce ultima dintre cele trei piese ale ansamblului a fost adusă din Ploieşti, în noaptea de luni spre marți, potrivit Agerpres.

Primele două aripi au fost aduse și instalate săptămâna trecută.

Monumentul “Aripi”, închinat rezistenței anticomuniste, este o compoziție reprezentând trei aripi stilizate cu o structură din oțel inoxidabil. Are o greutate de 102 tone și o înălțime de aproximativ 24 de metri. Soclul pe care va fi amplasată lucrarea, care va fi acoperit cu granit, în prezent fiind turnat din beton, are o înălțime de șase metri.

Monumentul va fi inaugurat în primăvara anului viitor. Conceptul artistic a fost realizat de sculptorul Mihai Buculei, în urma unui concurs de soluții organizat în anul 2004.

Inițiativa construirii unui monument închinat rezistenței anticomuniste a aparținut Asociației Foștilor Deținuți Politici, care a solicitat în 1997 sprijinul președintelui României.

Statuia din bronz a lui Vladimir I. Lenin, înaltă de 7 metri, de la Casa Presei Libere a fost executată de sculptorul Boris Caragea (1906-1982) și dezvelită la 21 aprilie 1960, cu o zi înainte de aniversarea a 90 de ani de la nașterea lui Lenin. A fost demontată la 5 martie 1990 cu ajutorul macaragiului Gigi Gavrilescu, victimă a represiunilor de după revolta anticomunistă de la Brașov. Operațiunile au durat trei zile. Timp de 20 de ani, statuia a stat în curtea Palatului de la Mogoșoaia. În prezent se află într-un depozit al Primăriei Capitalei.

Începând cu anul 2010, prin ”Proiectul 1990” al artistului vizual Ioana Ciocan, soclul de granit roșu a devenit locul unui proiect de artă contemporană în spațiul public și a fost folosit ca spațiu experimental, în care au fost expuse succesiv lucrările mai multor artiști.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă