16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialO zi în fosta colonie stuficolă Maliuc

O zi în fosta colonie stuficolă Maliuc

Deşi are o istorie de numai câteva decenii, satul Maliuc din Delta Dunării s-a înscris definitiv pe hărţile turistice şi constituie o atracţie de necontestat pentru cei care-şi petrec vacanţele în inima Deltei. Satul se află la circa 25 kilometri vest de municipiul Tulcea, pe Braţul Sulina al Dunării, în prima treime vestică a Deltei Dunării, fiind unul dintre punctele incluse în foarte multe dintre traseele turistice dedicate vizitării ţinuturilor lacustre de la gurile Dunării. În această localitate trăiesc doar români, spre deosebire de celelalte sate ale Deltei, în care populaţia este formată, în mare parte, din ruşi lipoveni sau din ucraineni. Modul de viaţă al sătenilor din Maliuc nu diferă cu mult de cel întâlnit în satele lipoveneşti sau ucrainene din Deltă.

Malicul a fost înfiinţat de autorităţile comuniste, în anii ’50, ca o colonie pentru stuficultori, când s-a pornit prima cruciadă împotriva naturii sălbatice din Deltă. Atunci, autorităţile comuniste au realizat o insulă din aluviunile scoase din Dunăre la confluenţa Canalului Crânjala cu Canalul Sulina. Perspectiva insulă s-au construit mai multe imobile în care s-a consti-tuit prima staţiune de cercetare stu-ficolă din ţara noastră. În scurt timp de la crearea insulei, pe platforma dintre ape au fost aduse numeroase utilaje pentru recoltarea stufului. Ele au împânzit apoi stufărişurile Deltei în goana după celuloza ce urma să alimenteze combinatul chimic din Brăila. Zeci de ingineri au fost deportaţi atunci de autorităţile comuniste în staţiunea stuficolă de la Maliuc.

Ei au făcut tot felul de experimente care vizau extinderea stufăriilor din Deltă. Numai că, după aproape două decenii de eşecuri, staţiunea de la Maliuc a fost închisă, iar combinatul de celuloză din Brăila a fost obligat să toace paie pentru că stuful din Deltă pentru care fusese construit a fost distrus de utilajele grele aduse să-l recolteze. În urma acestui experiment la Maliuc au rămas zeci de muncitori şi familiile acestora, care fuseseră mutate forţat în inima Deltei. Unii au plecat la Tulcea, dar foarte mulţi au rămas definitiv în fosta colonie stuficolă şi astfel s-a întemeiat actualul sat Maliuc.
Maliucul a fost primul sat din Deltă care a beneficiat de pe urma turismului. Unul dintre blocurile utilizate de cercetătorii stuficultori a fost modernizat şi a devenit Hotelul „Salcia”, fiind prima baza turistică modernă care a funcţionat din anii ’60 în Deltă. Cert este că satul fostă colonie a stuficultorilor s-a dezvoltat rapid, mai ales datorită turismului. Accesul în această localitate se face pe Dunăre, cu pasagerul sau cu nava rapidă care pleacă din Portul Tulcea, satul fiind situat la o distanţă de 15 mile de municipiul Tulcea. Se poate ajunge şi pe uscat, cu autoturismul din localitatea Nufăru, situată pe Braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, de unde se trece cu bacul şi se parcuge un drum de ţară de câţiva kilometri până în satul Partizani. De aici, proprietarii pensiunilor turistice din Maliuc preiau turiştii cu bărcile şi le asigură a o vacanţă de vis. În Maliuc există, pe lângă Hotelul „Salcia”, mai multe pensiuni turistice de două şi patru stele care însumează aproape 100 de locuri de cazare. Spre deosebire de zonele turistice Sulina, Sf. Gheorghe şi Crişan, la Maliuc costul unei zile de vacanţă este cu 25 la sută mai redus.
Sătenii din Maliuc au devenit renumiţi pentru mâncărurile pe care le propun turiştilor. Una dintre reţetele faimoase este „ştiuca umplută ca la Maliuc”.

 

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă