16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialOperatorii și conducerea portului au îngropat securea războiului

Operatorii și conducerea portului au îngropat securea războiului

Pentru prima dată după mulți ani, reprezentanții Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime și a Organizației Patronale „Operatorul Portuar“ nu mai sunt pe picior de război. După neînțelegeri care au culminat cu greve de săptămâni și cereri de demisie, cele două părți au semnat, ieri, un protocol de colaborare, prin directorul CNAPM, Nicolae Dan Tivilichi, și Viorel Panait, președintele organizației „Operatorul Portuar“.

„Este un moment istoric pentru Portul Constanța“, a spus purtătorul de cuvânt al organizației, Ștefan Muntoiu. Celor două părți li s-a alăturat Federația Națională a Sindicatelor Portuare, semnatară a protocolului.

Mai multă transparență

Documentul își propune colaborarea dintre părți semnatare „în scopul identificării unor soluții optime de interes comun și național și demarării unor acțiuni concrete și imediate pentru rezolvarea problemelor existente în Portul Constanța, în vederea promovării portului și menținerii acestuia la un nivel competitiv pe piețele în domeniu“. Concret, protocolul stipu-lează 12 obiective. Primul este încheierea contractelor de închiriere a infrastructurii de transport naval, care aparține domeniului public al statului (termen: martie 2017). Al doilea: constituirea unei comisii de monitorizare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor și administrațiile portuare și/sau căi navigabile interioare în care este exploatat domeniul portuar de către CNAPMC (termen: februarie 2017). Al treilea punct: demararea în condiții de legalitate și transparență a procedurilor de încheiere a contractelor de subconcesiune având ca obiect terenurile aparținând domeniului public al statului, concesionate CNAPMC și utilizate în mod legal de agenții economici (termen: septembrie 2017). Tot pentru luna aceasta este prevăzută întocmirea unui plan de întreținere a infrastructurii portuare și de investiții, cu indicarea unor termene exacte de realizare. O altă prevedere se referă la revizuirea Master Planului Portului Constanța. Fiind un demers mai complex, nu are termen de finalizare.

Există și o serie de măsuri pentru care s-a stabilit un „termen continuu“ de punere în aplicare. Printre ele se numără demararea unor acțiuni pentru îmbunătățirea cadrului legislativ referitor la porturi, elaborarea unei strategii realiste privind sectorul naval, pentru organizarea și funcționarea sistemului Port Constanța – Canal Dunăre-Marea Nea-gră – Dunăre, dar și derularea în comun a unor programe de dezbateri publice și/sau conferințe pe teme de interes pentru comunitatea portuară.

Interes pentru spital și stadion

Nu în ultimul rând, protocolul prevede organizarea în comun a unor evenimente/proiecte sociale, educative, culturale, respectiv simpozioane, expoziții pe diverse teme de interes, organizate la nivel local, național și internațional, precum și susținerea și promovarea Fundației Școala Portuară și a Stadionului Portul. În fine, se are în vedere și demararea de proiecte comune de dezvoltare și asigurarea facilităților de tratare a bolilor specifice mediului portuar, prin susținerea și promovarea Spitalului Port și încheierea unui parteneriat între comunitatea portuară, administrația locală și Ministerul Transporturilor.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă