16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialOprescu: Lucrările la noile piste de biciclete din Capitală încep în iulie

Oprescu: Lucrările la noile piste de biciclete din Capitală încep în iulie

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că lucrările pentru realizarea sistemului de transport cu bicicleta în zona centrală a Capitalei vor începe în iulie, când Bucureştiul este puţin mai liber, pentru că lumea pleacă în concediu, relatează Mediafax.

"Proiectul nou va fi demarat la începutul lunii iulie, atunci când Bucureştiul este puţin mai liber pentru că lumea pleacă în concediu şi atunci vom putea începe aceste lucrări", a spus Sorin Oprescu, în conferinţa de presă susţinută împreună cu ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.

Primarul Capitalei a precizat că trebuie întocmit un proiect tehnic al realizării pistelor de biciclete în zona centrală, implementarea proiectului urmând să fie finalizată la sfârşitul anului 2015.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat că s-a decis, la nivelul Guvernului, acordarea finanţării de aproximativ 10 milioane de euro pentru proiectul municipiului Bucureşti, având în vedere că traficul din Capitală este un contributor decisiv la cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră.

"La noi, transportul reprezintă o miză cheie. (…) Am decis, la nivelul Guvernului, să finanţăm proiectul municipiului Bucureşti, în valoare de 10 milioane de euro, pentru realizarea sistemului de piste şi închiriere a bicicletelor, având în vedere că traficul din Capitală este un contributor decisiv la cantitatea de emisii de gaze de seră. Populaţia Capitalei reprezintă, până la urmă, mai mult de 10 la sută din populaţia României", a spus Korodi.

Ministrul Mediului a precizat că finanţarea acestui proiect provine din sumele încasate de statul român din tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit primarului general, pistele pentru biciclete vor fi realizate atât pe trotuar, cât şi pe carosabil, în funcţie de specificul arterelor de circulaţie, principala preocupare fiind siguranţa bicicliştilor.

"La finalul proiectului, 20.000 de tone de emisii vor fi reduse, ceea ce înseamă aproximativ cinci la sută din totalul emisiilor de carbon", a mai spus Sorin Oprescu.

Attila Korodi a adăugat că o bicicletă în plus în traficul bucureştean înseamnă o maşină în minus, iar atunci când vor fi realizaţi aproape o sută de kilometri de piste, va fi vorba de mii de maşini în minus.

În ceea ce priveşte realizarea pistelor de biciclete, Sorin Oprescu a arătat că se ţine cont de cele două axe principale ale Capitalei, nord-sud şi est-vest, precum şi de pistele deja existente.

"Unele dintre ele (actualele piste de biciclete – n.r.) pot fi refăcute şi vor fi refăcute pentru a da o continuitate sistemului. Este păcat să renunţăm să refacem câţiva metri sau mai bine zis câţiva zeci de metri. Mai mult decât atât, cele care sunt deja făcute pe trotuar şi nu au suportat intervenţii grobiene ale celor de la Distrigaz, Enel sau Apa Nova pot fi refăcute în condiţii bune, şi mă refer la partea de marcaje", a mai spus Sorin Oprescu.

Proiectul privind amenajarea în Capitală a unor piste noi pentru biciclete a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în 29 aprilie.

Proiectul prevede amenajarea a 97,7 kilometri de piste noi pentru biciclete, pe 61 de străzi, alături de 78 de parcări pentru biciclete şi 18 centre de închiriere, valoarea investiţiei fiind de aproape 10 milioane euro.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, se impune transformarea vechiului sistem al reţelei de circulaţie în unul nou, eficient, flexibil şi capabil să preia cererea tot mai mare de deplasare.

"Primăria Municipiului Bucureşti şi-a propus a realiza o reţea mai extinsă a pistelor de bicicletă din Municipiul Bucureşti, care să asigure condiţii de circulaţie fluente şi sigure pentru biciclişti, estimându-se că prin realizarea acesteia, va creşte numărul utilizatorilor acestui mijloc de deplasare în detrimentul transportului auto", se arată în document.

Valoarea investiţiei este de 9,88 milioane de euro inclusiv TVA, iar durata de execuţie a proiectului este de 18 luni.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă