21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPrințul Charles participă la Festivalul Transilvania de la Londra

Prințul Charles participă la Festivalul Transilvania de la Londra

Alteța Sa Regală, Principele Charles al Țării Galilor, moștenitorul Coroanei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, va deveni încă o dată promotorul Transilvaniei, ca oaspete de onoare al Festivalului Transilvania. Evenimentul va fi organizat, timp de trei zile, în inima Londrei. Prințul Charles a promovat deja această regiune inclusiv prin interviuri acordate presei internaționale, dar și prin faptul că a cumpărat proprietăți în foste sate săsești din sudul Transilvaniei, precum Viscri.

De asemenea, el i-a încurajat pe producătorii de alimente tradiționale ardelenești să exporte în Marea Britanie ulei de nucă presat la rece, gem de rubarbă sau suc din flori de soc. Moștenitorul Coroanei Regatului Unit a încurajat, de asemenea, refacerea patrimoniului distrus în timpul comunismului. Prințul Charles se numără printre cei care au finanțat refacerea Versailles-ului Transilvaniei, cum era denumit odinioară Palatul Banffy din Bonțida. ”Timp de trei zile, între 13 și 15 mai 2014, 1 Belgrave Square, prestigioasa adresă românească din centrul Londrei, va deveni scena „Festivalului Transilvania”, o inițiativă de anvergură a Fundației româno-britanice Adept, realizată cu sprijinul Ambasadei României și al Institutului Cultural Român din capitala britanică. Proiect de amploare – cuprinzând expoziții, prelegeri, concerte, demonstrații culinare și reunind protagoniști români și britanici de prim-plan, „Festivalul Transilvania” își propune să celebreze frumusețea naturală și patrimoniul cultural ale uneia dintre cele mai diverse și atractive provincii istorice românești. Invitatul de onoare este Alteța Sa Regală Prințul de Wales, un admirator al peisajelor și tradițiilor transilvănene și un promotor cons­tant al inițiativelor de conservare a patrimoniului natural și construit al Transilvaniei”, a anunțat ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.

 

Expoziție de pictură

 

Prințul Charles se va afla în spațiul comun al Ambasadei României și al Institutului Cultural Român în 13 mai, cu ocazia vernisajului expoziției „Pictori britanici în Transilvania”. Expoziția include operele mai multor artiști care au participat în septembrie 2013 la o tabără de pictură în România cu sprijinul Alteței Sale Regale. Picturile, care vor putea fi achiziționate în beneficiul viitoarelor proiecte ale Fundației, poartă semnăturile lui Tim Scott Bolton, Patrick Cullen, Tom Hoar, Susanna Lyell, Flappy Lane Fox, Richard Foster, Clare Inskip, Lucy Portman și Paul MacDermot, mai spun reprezentanții ambasadei britanice din București. Vizita va dura aproximativ o oră, fiind preconizată și o convorbire între Prințul Charles și ambasadorul român, Ion Jinga, în Salonul „Tilea”. Nu este pentru prima dată când Alteța Sa Regală sprijină un astfel de demers. Prințul Charles a acordat patronajul său și festivalului Transilvania Fest, organizat de familia Rațiu din Turda, care promovează tradițiile și meșteșugurile ardelenești.

 

Premieră muzicală la Londra

 

După vizita Alteței Sale Regale, un alt eveniment important este programat în cea de-a doua zi a Festivalului, când va avea loc un concert susținut de pianista Alexandra Dăriescu și violonistul Alexandru Tomescu, doi dintre cei mai de succes tineri muzicieni români. Ei vor prezenta în premieră britanică „Sonatina pentru vioară și pian” a lui Dinu Lipatti și „Sonata pentru vioară și pian” de Tiberiu Olah, pe lângă o atent calibrată suită de „Capricii” pentru solo de vioară de Niccolo Paganini, „Preludii” pentru solo de pian de Frédéric Chopin și „Dansurile românești” ale lui Béla Bartók.

”Programul Festivalului mai cuprinde o serie de prelegeri susținute de dr. John Akeroyd, cunoscut om de știință și unul dintre membrii fondatori ai Fundației Adept („Peisaje culturale și ecologie”), Lucy Abel Smith, istoric și autoare de cărți de călătorie („Transilvania – surprize la fiecare pas”), Satish Kumar, activist în domeniul conservării mediului și jurnalist („Sol, suflet, societate”), scriitoarea Artemis Cooper („Patrick Leigh Fermor. Darul și cel ce dăruiește”)”, spun organizatorii.

Festivalul include și un concert de muzică românească al trupei Monooka’s Caravan, precum și un adevărat „ospăț ardelenesc” pregătit de Gerda Gherghiceanu, care sosește la Londra tocmai din satul Viscri, unde Prințul Charles deține o reședință în stil tradițional. Acest ospăț ardelenesc va fi însoțit de o degustare de vinuri românești.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă