11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Proiect în premieră al SMURD pe plaje

FOTO. Proiect în premieră al SMURD pe plaje

Patru stațiuni de pe litoralul românesc au, începând de ieri, puncte de prim ajutor înființate de pompierii SMURD. Este pentru prima dată când se ia o astfel de măsură. Necesară, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în MAI, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, ținând cont că anul trecut au murit înecate peste 25 de persoane, în cele trei luni de sezon estival. „Vorbim despre acest proiect de circa un an și jumătate. S-a făcut o analiză și s-a văzut că există timpi pierduți când vine o ambulanță”, a precizat Raed Arafat, O măsură care nu s-a putut implementa mai devreme pentru că nu a existat tehnica necesară. Bărcile de salvare și căutare pe apă, de exemplu, au ajuns la IGSU în decembrie 2015.

Unde sunt amplasate

Amplasarea punctelor de prim-ajutor s-a făcut în zonele unde au fost înregistrate în ultimii cinci ani cele mai Amplasarea punctelor de prim-ajutor s-a făcut în zonele unde au fost înregistrate în ultimii cinci ani cele mai multe situații de urgență. Este vorba despre plajele din Mamaia, Eforie, Costinești și Jupiter și vor fi deservite, în fiecare zi, de doi paramedici. Corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare pentru acordarea prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi. De asemenea, acestea sunt dotate și cu aer condiționat. Programul de funcționare al corturilor va fi între orele 8-20, în luna iunie, urmând ca din iulie acesta să fie extins până la ora 21. Lângă corturi vor staționa și senilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor. Acestea au un culoar bine delimitat. Vor circula pe nisip, dar pe partea dinspre faleză, unde este de obicei mai puțină lume. În total, pe întreg sezonul estival vor fi 29 de autospeciale de stingere a incendiilor pregătite să intervină în orice punct din judeţ. 

Ambarcațiuni în porturi, ambulanțe pe șosele

Ambarcațiunile IGSU vor fi și ele în misiune pe perioada sezonului estival. În porturile Tomis, Mangalia, Costinești și Eforie și pe lacurile din stațiuni vor staționa cinci bărci, încadrate de specialiști scafandri de la ISU din țară și conduse de personal al Găzii de Coastă.

În zonele intens circulate din municipiul Constanța, inspectoratul judeţean va înființa 9 puncte de lucru temporare, încadrate cu câte o autospecială de stingere cu apă și spumă, suplimentar față de cele 10 subunități de intervenție existente în prezent. Totodată, în județul Constanța vor fi disponibile 10 echipaje SMURD de prim-ajutor și un echipaj SMURD de terapie intensivă (cu medic).

 

Ambulanță pentru autostradă

De asemenea, pentru asigurarea intervenţiei pe Autostrada A2 în fiecare weekend din sezonul estival, se pun în aplicare măsurile pentru asigurarea intervenţiei. ISU București asigură intervenția între Centura Capitalei şi km 39 cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare; ISU Călărași asigură intervenţia pe segmentul km 39 – km 139, cu două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare; ISU Ialomița asigură intervenţia pe segmentul km 139 – km 159, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, iar ISU Constanța asigură intervenţia pe segmentul km 159 – intersecţie cu Autostrada A4, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare. Pentru Autostrada A4, ISU Constanţa va asigura intervenţia pe segmentul Ovidiu – Agigea, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare.

Pompieri din țară

Raed Arafat a spus că, potrivit unei analize, s-a constatat că personalul din timpul verii nu este suficient. Astfel, s-a dispus suplimentarea personalului și tehnicii existentă la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatorilor. Practic, este vorba despre dislocarea de personalul operativ din 10 județe. ”Peste de 350 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral”, a precizat Daniel Petrov, inspectorul șef al ISU Dobrogea.

Cele mai citite

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă