10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPromovarea stațiunii Mamaia, misogină

Promovarea stațiunii Mamaia, misogină

Campania de promovare a staţiunii Mamaia este misogină şi sexistă şi, prin urmare, trebuie modificată de urgenţă. La această concluzie au ajuns membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care au taxat, totodată, şi afirmaţiile primarului Radu Mazăre la adresa femeilor. Firma care a realizat campania de promovare trebuie acum să o refacă. În caz contrar, Consiliul poate da o amendă de până la 100.000 de lei.

„Este unul discriminatoriu, are un conţinut sexist, aduce atingere demnităţii umane a femeilor, în primul rând pentru că degradează femeile la un obiect sexual, iar cu privire la declaraţiile primarului Mazăre am constatat că depăşesc limitele libertăţii de exprimare”, spune Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. „Am aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului, iar în cadrul audierilor părţile au arătat că modifică conţinutul acestei campanii. Sperăm să se ţină seama de decizia CNCD, în caz contrar vom fi obligaţi să revenim asupra deciziei noastre”, a adăugat el.

Radu Mazăre a comentat ieri decizia CNCD. ”Voi nu ați învățat cum e în viață și în istorie? Uite, numai lecțiile pe care le vedeți la carnaval. Unul face și 100 de neputincioși îl critică și încearcă să-l lovească pe la spate. Nu-i nimic nou, că de 14 ani m-am obișnuit, orice lucru nou pe care vreau să-l fac se găsește câte un deștept, 10, 100 care să critice, ei nefăcând nimic în viața lor”, a spus Mazăre. Acesta a anunțat că va ataca decizia la Curtea de Apel, apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție. ”Ne-au pus să și modificăm, nu știu ce că nu am primit încă, dar cert e, că noi nu putem să dăm drumul campaniei de promovare, sunt turiști și nu pot să cumpere tricouri”, a precizat acesta.

Decizie contestată

”Înțeleg că e o problemă și aștept comunicarea. Singurul lucru care mă deranjează este că nu pot să fac materiale promoționale, să le cumpere turiștii, cu campania. O să atacăm asta și facem la anul. Deocamdată, ne judecăm. Eu cred că maniera la care noi promovăm și ce facem în stațiune este (nu numai eu cred) evident drumul cel bun, altfel nu erau peste 25.000 de oameni la carnaval, unde erau fete. Poate în curând o să ne certe și că de ce sunt fete cu fuste scurte, despicate. Probabil că vor femeia cu barbă și atunci nu mai plânge nimeni,” spune Radu Mazăre.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă