10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialProtest la Pungești. Zeci de persoane au protestat în fața primăriei

Protest la Pungești. Zeci de persoane au protestat în fața primăriei

Zeci de localnici din Pungeşti au protestat, vineri după-amiază, în sediul primăriei din localitate, pe timpul şi la finalul şedinţei ordinare de Consiliu Local. Oamenii sunt nemulțumiți de primarul Mircea Vlasă, potrivit Mediafax.

"Oamenii au intrat în sediul primăriei şi, după terminarea şedinţei de Consiliu Local, au huiduit şi scandat împotriva primarului, care se afla în sala de şedinţe. La un moment dat, a venit Poliţia pentru a calma spiritele, fără ca primarul să iasă în mulţimea adunată în sediul instituţiei”, a declarat, vineri, secretarul Primăriei Pungeşti, Constantin Chiriac.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui susţin că nu s-au înregistrat acte de violenţă, astfel încât nu au fost aplicate sancţiuni.

"Poliţia de la postul comunal a fost prezentă acolo, în scop preventiv, fără a interveni. Nu au fost înregistrate acte de violenţă, şi nici nu s-au aplicat sancţiuni", susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, este cercetat penal de poliţişti pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru modul cum şi-a atribuit titlu de proprietate pe terenul pe care, ulterior, l-a concesionat către Chevron pentru explorarea gazelor de şist. Edilul din Pungeşti a afirmat că terenul pe care l-a concesionat către Chevron l-ar fi obţinut în mod legal, fiind dobândit în anul 2005, ca moştenire de la bunicul său.

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă