7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialRaed Arafat a inaugurat la Constanța o bază de aproape un milion...

Raed Arafat a inaugurat la Constanța o bază de aproape un milion de euro pentru elicopterul SMURD

O bază aeromedicală destinată operării elicopterului SMURD, în valoare de aproape un milion de euro, a fost inaugurată, luni, la Constanţa, de secretarul de stat Raed Arafat, informează Mediafax.

Arafat a declarat că, din acest moment, activitatea elicopterului va fi mai sigură și mai simplă, iar noua bază va facilita intervenţiile pe timp de noapte. Baza este proiectată să fie parte integrantă a infrastructurii de intervenţie de urgenţă din Regiunea de Sud-Est a României.

Construcţia este alcătuită dintr-o platformă de aterizare şi un hangar destinate elicopterului SMURD Constanţa şi unei echipe de minim şase persoane – piloţi, tehnicieni de aviaţie, salvatori aerieni, pompieri descarceratori şi echipaj medical. Din această nouă bază, elicopterul SMURD şi echipajul aeromedical aflat în alertă vor fi pregătite să plece la solicitări 24 de ore din 24.

“Ce va face această bază de fapt? O să facă activitatea mult mai sigură şi mult mai uşoară. În primul rând, elicopterele nu pot să stea afară, mai ales iarna. Deci un elicopter care stă într-un hangar are defecţiuni mai puţine, are probleme mai puţine şi este în siguranţă. În al doilea rând, o să permită inclusiv anumite operaţiuni de noapte pe care, până acum nu puteam să le facem pentru că în zona spitalului, unde lăsăm pacientul noaptea, nu există autorizare de aterizare. Aşa că în această bază este posibil să executăm misiuni de noapte, fiind condiţiile mult mai sigure”, a declarat Raed Arafat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Se schimbă legea creditelor. Dobânzile nu pot fi mai mult decât dublul sumei împrumutate

Legea care plafonează dobânzile practicate de instituțiile financiare nonbancare și limitează creanțele pe care le solicită recuperatorii a fost votată azi în plenul Camerei...

Andy Murray, accidentare gravă la gleznă! Fostul lider mondial se va retrage la finalul acestui sezon

Fostul lider mondial Andy Murray a suferit o accidentare gravă la gleznă în timpul partidei pierdute cu Tomas Machac în turul al treilea al...

Israelul a efectuat raiduri aeriene în orașele din nord-estul Libanului

Israelul a efectuat raiduri aeriene în apropierea orașelor Ras Baabelk și Hermel din nord-estul Libanului, au declarat patru surse de securitate pentru Reuters. Israelul a...
Ultima oră
Pe aceeași temă