16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialRetrocedări ca în piesele lui Caragiale: Cum a pus un expert judiciar...

Retrocedări ca în piesele lui Caragiale: Cum a pus un expert judiciar semnul egalității între un teren de 130 hectare din Kogălniceanu și unul de 19 hectare în Constanța

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au prezentat recent cazul unei retrocedări care aduce aminte de piesele lui Ion Luca Caragiale. Diferența este că în loc de străzile Pacienției și Sapienției, sau de numărul 6 vs nr. 9, avem aici Sola 510.

Povestea începe în anul 2000, când cinci persoane sunt împroprietărite, pe baza Legii 18, cu două tere-nuri aflate imediat ce se iese din municipiul Constanța spre Ovidiu, o zonă numai bună fie pentru construcția de centre comerciale (sunt câteva în zonă), fie pentru un cartier de locuințe. „Li s-au eliberat titluri de proprietate, pe două sole, A510 Constanța și A498 Constanța (una de 15 și una de 4 hectare). Oamenii și-au luat terenul și s-au îns-cris ca atare în cartea funciară”, a declarat procurorul de caz, Teodor Niță.

Doi ani mai târziu, o persoană din comuna Mihail Kogălniceanu, Zoea Rădulescu, a solicitat și a obținut eliberarea titlurilor de proprietate pentru 18 hectare situate în această localitate, tot pe sola A510. „Fiecare unitate administrativ-socială poate să aibă sola A510. Înseamnă a 510-a solă arabilă. Această solă A510 era învecinată cu drumul de exploatare spre Cogealac. Sola avea în total 130 de hectare. A fost împroprietărită și pusă în posesie de Comisia de Fond Funciar din Kogălniceanu”, a punctat procurorul.

Lucrurile se complică în anul 2008, când un expert judiciar atestă, în baza unei expertize extrajudiciare, că acea solă A510 situată în comuna Mihail Kogălni-ceanu este aceeași cu sola A510 situată în Constanța. Cu alte cuvinte, expertul a spus că cele 130 de hectare din Kogălniceanu sunt, de fapt, cele 15 hectare din Constanța. În baza expertizei prezentate judecătorului, Zoea Rădulescu a intrat în posesia celor 19 hectare de teren din Constanța. Mai mult, cei cinci care primiseră suprafața din Constanța au fost expropriați.

Judecător în caz a fost Corina Jianu, care ulterior a fost trimisă în judecată pentru că ar fi primit mită un teren de 500 de metri pătraţi de la ex-primarul din Năvodari, Nicolae Matei, care a fost condamnat penal și și-a ispășit pedeapsa în închisoare.

Cine sunt personajele piesei

Expertul trimis în judecată se numește Florin Dumitrescu. A fost expert judiciar în cadrul Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanța. Este trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Zoea Rădulescu a fost vicepreșe-dinte al PNȚCD în vremea de glorie a partidului. Este fiica lui Gogu Puiu, unul dintre liderii rezistenţei armate anticomuniste din Dobrogea. Este președinta Fundației Luptătorilor din Rezistența Armată Anticomunistă. CNSAS a dat inițial un verdict care spunea că aceasta ar fi semnat un act de colaborare cu Securitatea, în noiembrie 1976, prin care se angaja să ofere informații despre activitatea unor legionari din țară și din străinătate și despre rudele care se aflau în vizorul comuniștilor. Zoea Rădulescu nu este decât martor în proces. „Opinăm că cel care a săvârșit o abatere de la lege este expertul judiciar”, a precizat procurorul de caz. Implicat a fost și primarul localității Mihail Kogălniceanu din perioada când a fost semnat actul de proprietate, dar fapta penală în cazul său s-a prescris. Expertul judiciar nu a putut fi contactat.

Patru persoane erau decedate la data împroprietăririi

E o minciună definitivă și irevocabilă, a fost replica Zoei Rădulescu, când a fost contactată de România liberă“. Aceasta afirmă că, din moment ce locuieşte în comuna Mihail Kogălniceanu, e normal să i se dea pământul în acea localitate. „Acolo au existat două sole A 510, la CAP și la IAS, care mai târziu a devenit SC Ceres Mihail Kogălniceanu. Eu eram acționar, fiind din familie de deținuți politici. Am ajuns acționar, apoi locator, și în această calitate am cerut să mi se dea terenul. IAS Kogălniceanu nu putea să-mi facă repartizare pe terenul care era în proprietatea CAP-ului, ci mi-au dat pe suprafața pe care o dețineau ei, pe malul lacului. Oficiul de Cadastru a făcut schița terenului, m-am dus la Primăria Kogălniceanu să-mi dea terenul. Mi l-au dat după ce m-am judecat până în 2015. Între timp, Primăria Constanța a împroprietărit mai multe persoane, dintre care patru erau decedate la data împroprietăririi. Moștenitorii au vândut terenul a doua zi. Am deschis proces de nulitate absolută și am descoperit că unii nu au avut teren și că alții dintre ei nu au fost nici moștenitori. Instanțele din Constanța și chiar ÎCCJ au constatat nulitatea absolută a acestor contracte de vânzare-cumpărare. Prefectul actual și-a permis să facă plângere penală unui topografist care a făcut expertiză extrajudiciară, topografist căruia i s-a mai făcut o plângere penală de fals. I s-a dat inițial NUP, apoi fapta s-a prescris. Atunci au făcut din acesta un proces civil de revizuire, pe care l-am câștigat. Am câștigat în 7 instanțe și peste 20 de revizuiri. Ce se întâmplă acum e abuz, pentru că fapta e prescrisă”, a precizat Zoea Rădulescu.

RECHIZITORIU. Contradicție cu legea și logica

„Numita Rădulescu Zoea a iniţiat demersurile necesare în vederea obţinerii unui teren situat pe malul lacului Siutghiol, pe raza UAT Constanţa, adică să schimbe practic amplasamentele la ceea ce primise în posesie. Fiind evident interesul acesteia de a beneficia ilegal de un teren mult mai valoros decât cel realmente deținut, respectiva a promovat acţiunea nr. 63/212/2003 la Judecătoria Constanţa, în care a folosit serviciile abuzive ale inculpatului, care, sintetic vorbind, a emis un raport de expertiză în deplină contradicție cu legea, dar și cu logica minimală. Pentru a crea aparența de respectare a legii, respectiva a prezentat în noul demers, în probațiune, un înscris preconstituit, evident pro causa, denumit „raport de expertiză tehnică extrajudiciară” întocmit de inculpatul expert Dumitrescu Florin”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorul Teodor Niță.

Cele mai citite

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă