11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialSaracie lucie in fostul cartier de lux din Anina

Saracie lucie in fostul cartier de lux din Anina

Unul dintre cele mai frumoase cartiere ale orasului minier Anina, cartierul Bradet, a ajuns o paragina. In blocurile de locuinte ce puteau gazdui cate 40 de familii locuiesc acum doar cate trei sau patru persoane.

In cazurile fericite, imobilele mai sunt locuite de cate patru sau cinci familii. De jur imprejurul imobilelor au fost construite grajduri. Printre blocuri si pavilioane circula in voie gainile, porcii si caii.
Drumul spre cartier este o adevarata aventura. Numai cei ce ajung pentru prima data la Bradet au curajul sa mearga cu masina acolo. Apa este asigurata doar doua ore pe zi si atunci tot cartierul face baie. De spalat, gospodinele spala in ture. Dupa cum vine apa la robinete. De voie, de nevoie, oamenii si-au amenajat magazii speciale in care tin doar butoaiele cu apa. Ion Brumar spune ca ,,sunt aici de 30 de ani. Era ca la statiune aici inainte. In partea asta locuiam noi, minerii, iar dincolo, spre Marila, locuiau militarii. Castigam cate 5.000- 6.000 de lei. aia erau bani, nu gluma pe vremea aia. Aveam bani garla, chiria si curentul nu-l plateam, iar un corn de 100 de grame costa 25 de bani.

 

Acum traim toti din familie, eu, nevasta, doi baieti, o nora si un nepot, doar din pensia mea de 800 de lei. Ca sa ne descurcam, crestem cai, vaci si porci. Unele animale le taiem ca sa avem carne, iar caii ii vindem taranilor de pe vaile Almajului sau ale Carasului". Maria Suciu isi prezinta mandra camera de baie. ,,Am pus gresie si faianta, baia are cada noua si boiler. Am si closet din portelan. Toata viata mi-am dorit asta. M-au ajutat copiii, ca sunt la munca in Grecia. Cu bani de la ei am facut astea si am pus faianta si in cavoul nostru din cimitir. Dar ce folos daca nu avem apa… Uite, am masina automata si cu chiu, cu vai spal cate o tura de haine. Nu avem apa decat doua ore pe zi. Asa ca, pe masina de spalat am pus un lighean si tot cu mana spal rufele." Nicolae Craia si-a amenajat o magazie pentru apa. ,,Am aici bidoane si butoaie, de pot sa adun o tona de apa. Ne trebuie, suntem noi, ai batrani, si mai am copiii si nepotii. 17 suflete consuma de aici. si mai dam si la animale."  

Traiul este foarte greu in cartierul Bradet. Locurile de munca lipsesc cu desavarsire, iar tinerii fie pleaca, fie lucreaza la padure sau cresc cai pe care-i vand taranilor de pe vaile din jurul Aninei. ,,Am 19 ani si am terminat liceul cu media 9. Am vrut sa merg mai departe, imi place matematica, dar de unde bani? Am ramas acasa si fac si eu ce pot", spune Florin Puia. In cartier exista o scoala care este amenajata si reparata de catre niste italieni sufletisti. Acestia fac acte de caritate in zona fiindca acolo, in Bradet, mai locuiesc si urmasii mesterilor italieni adusi acum 160 de ani si care au construit prima cale ferata din tara, Oravita-Anina. Antonio Perri, un italian vanjos de aproximativ 50 de ani, spune ca ,,un stra-strabunic a venit de la Padova sa faca linia ferata de aici. Avea 30 de ani si s-a indragostit de o fata din satul Jitin. S-au casatorit si s-au mutat aici in cartierul Bradet. Nu s-a mai intors in Italia. I-am gasit mormantul in cimitirul din oras", spune italianul.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă