8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialScandal cu locuințele ANL

Scandal cu locuințele ANL

Locuințele ANL au ajuns motiv de scandal. Pe rețelele de socializare, membrii partidelor se acuză reciproc de faptul că au apelat la pile pentru a pune mâna pentru un apartament. Au fost demascate relații de rudenie, de prieteni, amantlâcuri care ar fi dus la un loc eligibil pe listă. Administrațiile locale se apără. În Năvodari, de pildă, sunt disponibile 33 de apartamente pentru care au fost depuse peste 300 de dosare.

„Din totalul de 302 dosare înregistrate, 65 dosare au îndeplinit toate criteriile de selectare, iar 237 dosare nu s-au încadrat, şi anume: 186 solicitanţi nu au locul de muncă pe raza oraşului Năvodari/ nu au depus declaraţii autentificate referitoare la proprietate; 3 solicitanţi deţin proprietăţi; 3 solicitanţi locuiesc cu chirie din fondul locativ de stat, şi anume locuinţă socială; 1 solicitant a făcut cerere de renunţare; 44 solicitanţi au depăşit limita de vârstă admisă”, au precizat reprezentanții Primăriei Năvodari. Aici, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a solicitat completarea criteriilor clasice de acordare. ”În baza HCL 214/18.02.2014, am transmis o adresă către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar în urma analizei făcute de către minister ni s-a comunicat, prin adresele M.D.R.A.P. nr. 68852 şi 72925/2014 răspunsul prin care nu sunt de acord cu modificările propuse de noi pentru repartizare. Faptul că există un interes foarte mare, am considerat necesar ca doar documentele anexate la dosar să facă diferența de departajare şi nu “interesele de culise”. Nici nu se începuse verificarea tuturor dosarelor şi deja se vorbea că toate apartamentele sunt distribuite pe alte criterii decât cele legale, iar mulţi tineri se lăudau că ei au primit asigurări ca vor beneficia de aceste apartamente ANL. Pentru a elimina definitiv aceste speculaţii, am impus comisiei ce se ocupă de analizarea dosarelor să verifice toate solicitările, cu legea în mână, tocmai ştiut fiind faptul că în Primăria Năvodari există mai multe controale şi verificări de documente atât din partea Poliţiei, cât şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Curţii de Conturi”, spune viceprimarul Florin Chelaru.

 Reprezentanții primăriei au precizat că în biroul viceprimarului, dar şi în cadrul comisiei de repartizare s-au prezentat persoane care au făcut presiuni şi ameninţări că lor li s-a promis acest lucru, iar comisia trebuie să facă în aşa fel încât să reiasă că au dreptul să le fie repartizate aceste locuinţe. Oficial, s-au înregistrat un număr de 22 de contestaţii, din care toate au fost soluţionate, dar toţi cei nemulţumiţi au afirmat faptul că nu li s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să aibă locul de muncă pe raza oraşului Năvodari, iar vina o atribuie primăriei, în condiţiile în care H.G. 962/2001 este la îndemâna oricui. Cert este că, potrivit primăriei, ”persoanele de pe lista de repartiţie NU sunt considerate persoane care odată acceptate, vor şi primi locuinţa, deoarece aceştia trebuie să facă din nou dovadă că toate înscrisurile din dosare sunt conforme cu realitatea, iar mai apoi se vor repartiza locuinţele, conform legii”.

 

Război PSD – PNL în Kogălniceanu

 

În localitatea Mihail Kogălniceanu, repartiția locuințelor ANL a dus la un adevărat război între PSD și PNL, res­pectiv între fostul primar, Valer Mureșanu, și actualul, Anca Belu. Organizația PSD din localitate a postat mai multe nume care ar urma să beneficieze fără drept de aceste locuințe, în ședința de Consiliu Local care va avea loc pe 28 februarie. Aceștia afirmă că nu a fost convocată o comisie de evaluare, care trebuia convocată potrivit unei HCL din 24.09.2012, și că nu au fost realizate criteriile de repartizare a locuințelor. În replică, reprezentanții primăriei lasă să înțeleagă că este vorba despre o răzbunare, deoarece unii dintre cei care nu au fost declarați eligibili sunt apropiați ai PSD. Printre ei, fiul consilierului local Seicahmed Umiran, fratele finului fostului primar Mureșanu, sora fostului viceprimar Marian Anton, actual consilier PSD, sora nurorii acestuia, fiul consilierului Gheorghe Balamace. ”Doamna Anca Belu stăpânește bine tehnicile de manipulare și de inducere în eroare a cetățenilor cu subiecte false. Poate ar fi fost mai bine dacă ar fi postat punctajele tuturor și atunci ar fi fost corectă și transparentă după cum se tot laudă”, au replicat reprezentanții PSD din Mihail Kogălniceanu. 

 

 

Împărțirea locuințelor ANL a creat dispute, oriunde au fost construite

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă