10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSensuri unice și giratorii în Năvodari

Sensuri unice și giratorii în Năvodari

Primăria Năvodari a demarat o dezbatere publică în vederea realizării mai multor sensuri unice și sensuri giratorii în oraș. ”Vreau să schimbăm străzile care sunt acum cu dublu sens în sensuri unice pentru că, deși noi am făcut parcări, nu au unde să-și parcheze mașinile”, a declarat viceprimarul Florin Chelaru.

Acesta a precizat că din 2008, primarul Nicolae Matei împreună cu el și echipa, au lărgit străzile existente, dar numărul mare de mașini face ca circulația să fie greoaie. ”Eu personal nu pot să mai circul și eu sunt un șofer care nu am lovit niciodată o mașină”, spune viceprimarul.

”Vreau să fac sensuri unice în zona de case, în zona străzii Viilor, cu tot ce înseamnă Grădinii, Muzicii, Mesteacănului, în zona de litoral, a D-urilor, adică Depozitul 10, unde e o nebunie totală și acum, dezvoltându-se foarte mult zona, trebuie neapărat să impun un tip de sens pentru mașini, dar și în zona orașului, unde vreau să facem modificări pe strada Frunzelor, strada Tineretului, strada Liliacului. O să vin cu sensurile pe care comisia de circulație deja le-a gândit. În centrul orașului, strada Nuferilor intersecție cu strada Constanței, va fi o intersecție semaforizată. Și în zona Est vor fi câteva sensuri unice”, a precizat Florin Chelaru.

Lista completă a străzilor care sunt propuse pentru a avea sens unic sunt următoarele: Tașaul, Albinelor, Meduzei, Egretei, Funzelor, Panseluțelor, Crinului, Ghioceilor, Crizantemelor, Liliacului, Berzei, Cabanei, Poștei, Aleea Poștei, Aleea Farmaciei, Aleea Spate Piață, Tineretului, Școlii, Aleea Parcului, Aleea Parc Pensionari, Grădinilor, Muzicii, Stejarului, Bradului, Pinului, Mesteacănului, D2, D3, D4 și D5. Primăria vrea să construiască și două sensuri giratorii: unul la intersecția dintre străzile Rândunelelor și Albinelor, și altul la intersecția străzilor Albinelor cu Rândunelelor. Proiectul va sta în dezbatere publică cel puțin o lună de zile, a spus Florin Chelaru, pentru ca oamenii să-și spună părerea. ”Aștept la primărie orice adresă și personal o să le iau în calcul”, a spus Florin Chelaru.

Acesta a precizat că lucrările de amenajare a sensurilor unice ar putea fi gata în circa o lună și jumătate. ”Sezonul ne va prinde sigur cu aceste sensuri unice”, a conchis viceprimarul.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă