10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSingura navă spărgător de gheață din România începe să acționeze pe canalul...

Singura navă spărgător de gheață din România începe să acționeze pe canalul Sulina

Remorcherul “Perseus”, singura navă din România cu clasă de gheață, și-a început luni misiunea în județul Tulcea, urmând să spargă un pod de gheață apărut pe canalul Sulina, informează Agerpres.

Directorul general al Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) Galați, Dorian Dumitru, a declarat că remorcherul a ajuns la Tulcea în noaptea de duminică spre luni, atunci când a și patrulat pe Dunăre, în cotul Tulcea, pentru a fluidiza sloiurile.

“În această dimineață va pleca pe canalul Sulina pentru a acționa la milele 34, 35 și 29, acolo unde avem semnale că au apărut poduri de gheață, apoi se va deplasa în cotul Tulcea pentru a fluidiza sloiurile în zona brațului Tulcea și a brațului Chilia”, a afirmat directorul general al AFDJ.

Instituția din Galați are acostate în momentul de față pe faleza orașului Tulcea două remorchere care pot interveni pentru fluidizarea sloiurilor, “Gheorghieni” și “Galați 3”, un alt remorcher, “Mamaia”, fiind la Sulina.

“Vom analiza situația navei de pasageri din Sulina, iar în funcție de situația de pe Dunăre se va lua o decizie”, a menționat directorul Dumitru.

Potrivit directorului societății care efectuează regulat curse de pasageri în Delta Dunării, Nicolae Chichi, nava care era programată să plece luni dimineața din Sulina către municipiu și-a amânat cursa.

“Avem o navă la Sulina care era programată să plece la ora 7,00 spre Tulcea. Plecarea a fost amânată din motive de siguranță. Dorim ca nava să fie însoțită de un remorcher, astfel încât călătorii și mărfurile transportate să ajungă în siguranță în municipiu”, a declarat directorul Chichi.

Cursele de pasageri dintre Tulcea și localitățile situate pe brațele Sfântu Gheorghe și Chilia ale Dunării au fost suspendate duminică din cauza sloiurilor de pe fluviu, singura cursă care s-a efectuat fiind Sulina-Tulcea.

De asemenea, în prima parte a zilei de duminică au fost suspendate trecerile de călători dintre municipiul Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu, precum și trecerile bac de la Mila 37 a Dunării, luni dimineața remorcherul “Gheorghieni” al AFDJ asigurând trecerea călătorilor între Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu.

Potrivit prefectului județului Tulcea, Alexandru Iordan, brațul Chilia al Dunării este luni blocat de sloiuri, brațul Sfântu Gheorghe este acoperit în proporție de 80% cu sloiuri, iar brațul Sulina este acoperit în proporție de până la 60% cu sloiuri.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...
Ultima oră
Pe aceeași temă