21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSorin Oprescu a inaugurat jumătate de pasaj

Sorin Oprescu a inaugurat jumătate de pasaj

Primul pod al Pasajului Mihai Bravu, pe sensul Piata Sudului – Cal. Vitan, a fost inaugurat astăzi de Primarul General Sorin Oprescu. Astfel, începând de astăzi, şoferii vor putea circula pe acest prim pod al pasajului Mihai Bravu.
„S-a promis, s-a făcut, avem speranţa că şi al doilea pod va fi gata spre sfârşitul anului”, a spus Oprescu. Edilul nu a precizat însă că acest prim pod al pasajului ar fi trebuit să fie gata în luna martie a acestui an, potrivit promisiunilor făcute la sfârşitul anului trecut.
Pasajul Mihai Bravu este compus din două poduri supraterane paralele, câte unul pentru fiecare sens de circulaţie. Lucrarea rezolvă subtraversarea a două puncte esențiale – Splaiul Unirii și Dâmbovița pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte, intersecția Mihai Bravu cu Calea Văcărești, realizând continuitatea traficului, în corelare cu viitorul pasaj subteran de la Piața Sudului. Pasajul va face legătura între Calea Vacăreşti şi Șoseaua Mihai Bravu, peste Splaiul Unirii şi va avea câte două benzi pe fiecare sens, potrivit site-ului b365.ro.
Primul pod al pasajului Mihai Bravu (sensul Calea Văcărești – Mihai Bravu) va avea o lungime de 675,40 metri, iar cel de-al doilea (sensul Mihai Bravu-Calea Văcărești) va avea 687,70 metri. Lățimea celor două poduri va fi de 7,80 metri.
 

Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...
Ultima oră
Pe aceeași temă