12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSunt bani pentru patronii din turism, dar nu pentru asfaltat

Sunt bani pentru patronii din turism, dar nu pentru asfaltat

Toți patronii din turism din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia își pot freca mâinile de bucurie. Vor plăti impozite cu 50% mai mici pe clădirile și terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice.

Așa au votat, în ultima ședință, consilierii locali. Este vorba de fapt de două hotărâri de consiliu, nr. 74/30.03.2016 și nr. 75/30.03.2016, care vizează aprobarea unor scheme de ajutor de minimis. Hotărârile par adoptate în pripă, pentru că, pentru a beneficia de acest ajutor, cei în drept trebuia să depună un întreg dosar până… ieri.

Nu au avut deci la dispoziție decât câteva ore pentru a aduna documente precum: situațiile financiar-contabile aferente perioadei de referință; actul de constituire; statutul societății cu modificările și completările ulterioare etc. Pentru a fi eligibile, firmele nu trebuie să fie în stare de insolvenţă, lichidare sau dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale.

Administratorii trebuie să-și asume acest lucru printr-o declarație pe proprie răspundere, ca și faptul că activitatea desfășurată în clădirile și pe terenurile respective, au fost folosite pentru prestarea de servicii turistice pentru o perioadă de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic.

Cum explică primarul

Primarul Decebal Făgădău, care a propus această măsură, spune că este un act prin care se repară o discriminare. De ce? Până miercuri, beneficiau de această reducere numai unitățile care desfășurau activitate mai puțin de 6 luni pe an. Așadar, pentru că cel puțin 6 luni nu funcționau, reducerea la jumătate a taxelor și impozitelor locale părea un lucru normal. „Codul Fiscal îi impozitează pe anul acesta pe cei cu o activitate de mai puțin de șase luni cu 50%. Ceilalți, cu o activitate de mai mult de șase luni, erau impozitați 100%. Este nedrept, pentru că măsura socială este următoarea: toți cei care activează mai mult de șase luni și au angajați primesc o bonificație de 50%, la fel ca ceilalți. Deci noi practic eliminăm discrepanța între cei care activează mai puțin de șase luni și mai mult de șase luni“, a spus Decebal Făgădău.

Efort bugetar de 4,5 milioane euro

Ambele hotărâri prevăd că aceste ajutoare sunt acordate pe o perioadă de trei ani: 2016 – 2018. Pentru prima, numărul estimat de beneficiari este de 52, iar valoarea estimată a ajutorului este de 5.760.000 pe toți cei trei ani, deci 110.769 de lei pentru fiecare patron. Pentru a doua hotărâre, este estimat un număr de 58 de beneficiari, care vor primi, tot în trei ani, un ajutor cumulat de 14.400.000 lei, deci 248.275 lei pentru fiecare proprietar de unitate turistică. În total, gaura în bugetul local este de 20.160.000 de lei, deci 4.510.067 euro, la cursul BNR de astăzi.

Câte străzi s-ar fi putut asfalta

Consilierii locali au aprobat, în aceeași ședință de consiliu, asfaltarea a 22 de străzi, din multele străzi din Constanța care nu au nici măcar piatră, ci sunt simple ulițe de noroi.

Primarul PSD Decebal Făgădău spune că nu există fonduri pentru mai multe străzi, deși bugetul Constanței este cel mai mare din istorie. „Exclus“, a fost el tranșant, întrebat dacă există fonduri. Am făcut însă un calcul.

Potrivit cifrelor extrase din studiile de fezabilitate, suma totală cheltuită pentru asfaltarea lor este de 2.258.779 euro. Prin comparație, cu banii care se acordă ca ajutor de minimis pentru patronii din turism s-ar fi putut asfalta încă aproximativ 44 de străzi.  

248.275 primește fiecare patron de unitate turistică, în 3 ani, ca ajutor.

4.510.067 euro este ajutorul pe care consilierii l-au aprobat pentru patronii din turism.

TERMEN

În câteva luni

Vestea bună este că cele 22 de străzi ar trebui să fie gata până la finele lunii august. Lucrările vor fi executate de o societate comercială a primăriei. Decebal Făgădău a mai spus că își dorește ca toate străzile din municipiu să fie asfaltate în cel mult doi ani. Vestea proastă este că, până când toate străzile nu vor fi gata, nu se vor construi trotuare și borduri.

Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă