16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialTeritoriul României, mai mare cu 33 hectare. De plajă

Teritoriul României, mai mare cu 33 hectare. De plajă

Peste câteva săptămâni se va termina prima etapă de înnisipare realizată pe litoralul românesc, iar lăţimea plajelor va creşte chiar şi cu 100 de metri.

Termenul asumat de constructor pentru adăugarea celor 33 de hectare de plajă este 30 octombrie 2015, iar cel anunțat de Administrația Apelor Dobrogea Litoral este decembrie 2015. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din România. “Proiectul are o valoare totală de 170.450.084 EURO, inclusiv TVA, din care finanţarea nerambursabilă de la Fondul de coeziune este de 85,49% şi de la bugetul de stat de 14,51%“, a precizat Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al ABADL.

S-a lucrat în zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord, pe o lungime de peste 7,3 km. Poate la fel de important ca înnisiparea este faptul că s-a lucrat și la protecția și reabilitarea plajelor împotriva riscului de eroziune accelerată. “Lucrările de mare anvergură şi importanţă naţională au constat în reabilitarea, extinderea şi construcţia a 15 epiuri (diguri de ţărm) şi a 7 diguri submerse pe o lungime de 12.800 de metri liniari, iar lăţirea plajelor se  face cu 3.477.442 metri cubi de nisip adus din largul Mării Negre“, au precizat reprezentanții ABADL. 

Practic, suprafața de plajă se va mări la 72 de hectare. Beneficiarii proiectului sunt cei aproximativ 278.000 de locuitori care vor fi protejați în urma reducerii riscului de inundare a proprietăților, precum și peste 32.000 de turiști care se vor putea bucura de o plajă extinsă. De asemenea, proiectul aduce avantaje pentru cei peste 122 de operatori economici identificați (hoteluri, restaurante, magazine, firme de pescuit etc.) care vor fi, de asemenea, protejați împotriva riscului de eroziune costieră.

Proiectul a generat 250 de locuri de muncă temporare și 10 permanente. Constructorul oferă și o garanție de 50 de ani pentru lucrările realizate. 

Etapa a doua

Reprezentanții constructorului, compania olandeză Van Oord, au declarat că se are în vedere extinderea proiectului pentru întreaga zonă de litoral. În prezent se lucrează la acest proiect, care va fi depus spre finanțare la Comisia Europeană. Dacă va fi aprobat, acesta va însemna că și sudul litoralului va avea parte de măsuri de protecție împotriva eroziunii, dar și de extinderea plajelor. Lucrările sunt estimate să coste 500 de mili­oane de euro și să dureze trei ani.

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă