14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialTerminal de containere pentru tranzit de mărfuri pe ruta Asia-Dunăre-Rhin

Terminal de containere pentru tranzit de mărfuri pe ruta Asia-Dunăre-Rhin

Portul Galați va deveni un punct important în transportul de mărfuri între țările din Asia și statele din Europa Centrală și de Vest prin construirea unui terminal de containere care va funcționa ca o platformă intermodală, interconectând transportul feroviar cu transportul fluvial, pe Dunăre și Rhin. Proiectul de construire a terminalului, al cărui termen de execuție este trei ani, va fi implementat de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați în parteneriat cu operatorul privat SC Port Bazinul Nou SA şi în colaborare cu portul german Duisburg, cel mai mare port interior din lume. Potrivit estimărilor, terminalul de la Galaţi ar urma să fie tranzitat anual de circa 300.000 de containere, echivalentul a 5-6 milioane de tone de marfă, pe ruta Asia-Dunăre-Rhin.

S-a mai vorbit, la timpul viitor, despre astfel de proiecte, care să pună în valoare una dintre facilitățile oferite de cele trei porturi din Galați – Port Bazinul Nou, Docuri și Romportmet. Acum, lucrurile se pun în mișcare, urmând ca solicitarea de finanțare să fie depusă la Comisia Europeană până la sfârșitul anului. Cu prilejul unei vizite efectuate recent la Galați, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că acest proiect va fi primul pe care România îl va depune în cadrul unui apel european de proiecte care se va finaliza în luna februarie. ”Vor fi create peste 8.000 de locuri de muncă, dar modul în care va activa acest terminal de containere va duce clar la o dezvoltare foarte mare a acestei zone, pentru că este vorba de tot ce înseamnă trafic de marfă dinspre Asia spre Europa, care va trece prin această poartă de intrare către continent”, a declarat Teodorovici. 

 

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă