Tomis, oraşul îngropat al romanilor (I)

de Anca Dragomir , 11 octombrie 2011

Înfiinţat în secolul VI î.Hr., Tomisul este una dintre cele mai înfloritoare cetăţi de la malul Pontului Euxin. RL vă prezintă, în două articole, o scurtă radiografie a tulburătoarei istorii care a marcat zona.

Coloniştii greci din Milet au înfiinţat oraşul portuar Tomis în prima jumătate a sec.VI î.Hr. Negustorii eleni au găsit în bazinul Pontului Euxin un loc propice schimbului de mărfuri cu populaţia băştinaşă geto-dacă. Începând cu secolul I î.Hr. teritoriul cuprins între Dunăre şi Mare a trecut sub stăpânirea romanilor.

Despre traiul populaţiei tomitane de la începutul erei creştine a scris, în Tristia (Tristele) şi în Epistolae ex Ponto, însuşi poetul Publius Ovi-dius Naso, exilat în acest loc de către împăratul Octavian Augustus. Cu toate că liniştea cetăţii a fost de nenumărate ori perturbată de năvălirile popoarelor migratoare, aceasta a reuşit să se refacă, devenind un important centru economic şi comercial.

Tomisul a atins maximul de înflorire în timpul dinastiei Antoninilor şi Severilor în sec. II, iar în anul 138 a devenit metropola Pontului.

Semne ale prosperităţii tomitane

În perioada romană s-au construit la Tomis clădiri şi edificii publice şi particulare grandioase, străzi şi cartiere. Au fost create pieţe publice şi terme (băi). S-au dezvoltat ateliere meşte-şugăreşti care prelucrau sticlă, ceramică şi marmură.

S-au săpat în pământ şi calcar apeducte subterane pentru a asigura locuitorilor apa pentru băut. Artele si cultele au cunoscut o rapidă afirmare. Sunt sculptate statui, basoreliefuri, ornamente arhitecturale, statuete de teracotă. Din oraşul antic mai pot fi văzute astăzi valoroase vestigii care amintesc de vechiul Tomis.  Săpăturile arheologilor au scos la lumină locuinţe, morminte, vase de ceramică sau ruinele unor biserici.

Cele mai multe rămăşiţe ale vechii civilizaţii se află în peninsula Ovidiu. De pildă, ruinele unor locuinţe antice descoperite în apropierea actualei Catedrale arhiepiscopale. Zidul de incintă romano-bizantin, vizibil (parţial) de-a lungul actualului bulevard Ferdinand, între teatrul Fantasio şi clădirea fostei biblioteci judeţene închide cea mai mare suprafaţă a oraşului antic. Urmează un traseu care uneşte limitele peninsulei, spre partea sa con-tinentală, de la SV la NE. Zidul de incintă al cetăţii Tomis era prevăzut cu două porţi şi mai multe turnuri de apărare. Poarta de vest flancată de două turnuri mai păstrează pragul şi cadrul cu urme din sistemul de prindere. Prin ele se făcea legătura cu cetăţile din sud de pe litoral. Poarta de nord, lată de 25 de metri, lega Tomisul de localităţile din nord şi interiorul regiunii.

Porţile vechii cetăţi au rămas în picioare

În actualul parc arheologic, din apropierea Primăriei din Constanţa, se poate trece şi astăzi prin cele două porţi ale vechii cetăţi. Poarta de NE, cu celebrul turn al măcelarilor, are o deschidere de 4,3 m. Resturi ale acestui turn pot fi observate chiar în partea dinspre mare a parcului, la doi paşi de harta antică a oraşului. Poarta de SV era flancată de turnuri de apărare rectangulară. Grosimea zidului este de 3,2 m. În mortarul segmentului de zid dintre cele două porţi s-au aflat monede din timpul lui Tacitus şi Probus.

De la poarta de SV zidul se bifurcă: o parte urmează direcţia aşteptată spre SV, până la ţărmul mării, unde o aglome-rare de pietre poate fi indiciul incintei, posibil chiar a unei porţi a ei. O altă parte urmează direcţia V/SV, după care se abate spre Sud, spre acelaşi punct terminal marcat de aglomerarea de pietre. Incinta continuă spre Est, dincolo de turnul mă-celarilor şi mai avea aici o poartă flancată de turnuri (în dreptul intersecţiei străzilor Mircea cel Bătrân şi Dragoş Vodă).  Perioada în care a fost construită poarta este cuprinsă între sfârşitul sec. III şi începutul secolului IV. Dimensiunile şi complexitatea celor două turnuri care o flancau (ambele în formă de U), dar şi dimensiunile căii de acces, pavată cu lespezi mari de piatră, conduc la aprecierea că aceasta este poarta cea mai importantă a cetăţii. Dincolo de al doilea turn incinta continua spre mare. Din punct de vedere cronologic, construc-ţia incintei târzii a putut începe în a doua jumătate a secolului III d.Hr., după invazia goţilor.

Urmele greceşti

„Siguranţa construcţiei  (n.r.- incintei târzii) a putut permite apărarea oraşului antic până în sec. VII d.Hr. Sondajele arheologice au identificat urme ale incintei romane târzii pe locul actualului hotel BTT care lega faleza portului modern şi zona desemnată azi prin „Poarta II". Nu este exclus ca incinta de epocă greacă să fi traversat actuala Piaţă Ovidiu, ne-a spus dr. Livia Buzoianu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design