19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialTrei noi loturi de străzi scoase la licitație, în Sibiu

Trei noi loturi de străzi scoase la licitație, în Sibiu

Primăria Sibiu a publicat spre validare în programul electronic documentațiile pentru contractarea unor lucrări de infrastructură pe șapte străzi din Sibiu.

“Sunt multe șantiere în desfășurare în oraș, atât lucrări mari cum sunt cele de la viaductul Kogălniceanu, noul pod peste Cibin, pe străzile Calea Gușteriței și Măgheranului, cât și lucrări de o mai mică amploare, de reparații, scarificări sau balastări. Pentru a avea o continuitate, pregătim deja următoarele lucrări. Am dispus organizarea de proceduri de achiziție pentru lucrări care vizează modernizarea a cinci străzi: Principatele Unite, Munteniei, Doinei, Frezorilor și reabilitarea străzii Strungului“, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Una dintre documentații se referă la modernizarea străzilor Munteniei, Principatele Unite, Strungului. Valoarea estimată este de 7.335.297,37 lei. Lucrările prevăzute în documentațiile realizate includ reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, mo­dernizarea carosabilului și a trotuarelor și crearea de zone verzi. O a doua procedură este organizată pentru contractarea lucrărilor de modernizare a străzilor Doinei și Frezorilor. Lucrările includ reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, a drumului și trotuarelor, precum și amenajarea de zone verzi. Valoarea estimată a investiției pe ambele străzi este de 4.146.545,12 lei. „Cea

de-a treia documentație se referă la lucrările de mo­dernizare a rețelelor de apă pe străzile Mirăslău și Iosif Velceanu. Pe aceste două străzi vor fi înlocuite conductele de apă și canalizare și vor fi refăcute branșamentele și racordurile. Valoarea acestor lucrări a fost estimată la 916.021,48 lei. Refacerea caro­sabilului pe strada Mirăslău a fost deja contractată în cadrul primului pachet de străzi care intră în reparații anul acesta, iar strada Iosif Velceanu va fi cuprinsă în al treilea pachet de străzi care vor intra în reparații ample, în prezent pregătindu-se documentația de licitație pentru contractare“, spun reprezentanții Primăriei Sibiu.

Cele mai citite

Explicația echipei lui Nicușor Dan, după ce RL a arătat că primarul ascunde problemele din Centrul Istoric, în clipurile sale electorale

După ce ROMÂNIA LIBERĂ a arătat cum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își filmează clipuri electorale inclusiv în Centrul Istoric al Bucureștiului, eliminând...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă