8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialZeci de persoane au participat la Marşul pentru normalitate

Zeci de persoane au participat la Marşul pentru normalitate

Câteva zeci de persoane au participat, sâmbătă, la Marşul pentru normalitate organizat de Noua Dreaptă, acestea arătându-şi opoziţia faţă de manifestările publice homosexuale, informează Mediafax.

Acţiunea a fost autorizată pentru intervalul orar 11.00 – 14.00, pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Dealul Patriarhiei (Piaţa Unirii).

Participanţii la marş au avut bannere pe care scria “A voastră «diversitate» înseamnă boală pentru societate”, “Împotriva homosexualităţii, pentru normalitate”, “Degeneraţii nu-i tolerăm!”, “Homosexuali, trataţi-vă medical, respectaţi legile divine!”, “Domnilor parlamentari, legiferaţi obligarea homosexualillor la tratament medical”.

Totodată, ei susţin că nu sunt neapărat împotriva homosexualilor, dacă nu se manifestă public, ci că sunt susţinători familiilor tradiţionale.

La protest au participat membrii şi simpatizanţii Noii Drepte, precum şi toţi cei care susţin valorile familiei tradiţionale şi doresc să-şi exprime public punctul de vedere faţă de manifestările homosexuale “care promovează în mod ostentativ perversiunea şi promiscuitatea prezentate în mod ipocrit drept stil de viaţă alternativ sau elemente de diversitate”, se arată într-un comunicat transmis de Noua Dreaptă.

Marşul diversităţii, ultima acţiunea organizată în cadrul celei de-a opta ediţii a GayFest, va începe la ora 17.00, în Piaţa Unirii. Traseul marşului este Bulevardul Unirii, Piaţa Constituţiei, Parcul Izvor, unde se vor ţine şi discursurile de final.

Reprezentantul asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, anunţa luni, că la eveniment au confirmat participarea ambasadorul Americii în România, Mark Gitenstein, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris şi cel al Suediei, Anders Bengtcen, precum şi un membru al PE – Michael Cashman.

În perioada 30 mai – 4 iunie, în cadrul GayFest au fost organizate o dezbatere privind libertatea de mişcare în UE a cuplurilor gay, proiecţii de filme de scurt şi lung metraj, printre care şi cel mai vechi film gay din istoria cinematografiei, un concert electro, o bibliotecă vie şi un eveniment despre literatură gay.

Cele mai citite

FOTO. Anca Dumitra, Gianina din “Las Fierbinți”, a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu actrița

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său ca „Gianina” în popularul serial de la Pro TV "Las Fierbinți", a făcut marele anunț: este însărcinată cu...

Germania arestează trei persoane suspectate că au colaborat cu serviciile secrete chineze

Trei germani au fost arestați sub suspiciunea că au colaborat cu serviciile secrete chineze. Se pare că aceștia au predat tehnologie care ar putea...

Trafic de droguri la Satu Mare. Trei persoane au fost reținute

La data de 22.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au decis reținerea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă