17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR: Dacă prejudiciul nu este restituit, trebuie ispășită pedeapsa integral

REVISTA BLOGURILOR: Dacă prejudiciul nu este restituit, trebuie ispășită pedeapsa integral

Bloggerii scriu, luni, despre o nouă prevedere din Codul Penal – dacă prejudiciul cauzat nu este restituit, atunci inculpatul trebuie să ispășească toată pedeapsa -, ce mai înseamnă fotbalul românesc, dar și despre importanța activităților ONG-urilor. 

Pe blogul tolo.ro, citim despre o lege în care se precizează că dacă un inculpat nu plătește prejudiciul pe care l-a cauzat statului, atunci va ispăși toată pedeapsa. Față de vechiul Cod Penal, cel nou prevede explicit că nu poți fi eliberat înainte de termen dacă prejudiciul nu este recuperat. Astfel, Gigi Becali a plătit integral prejudiciul de aproximativ 3 milioane de euro în dosarul schimbului de terenuri. La fel a procedat George Copos, în cazul Loteria I, unde a achitat 1 milion de euro înainte de a cere o eliberare care nu i-a fost încă acordată. Mai mult Irina Socol de la Siveco, care nici n-a fost judecată și a achitat deja prejudiciul de peste 7 milioane de euro, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei. În ciuda faptului că legea este clară, nu este aplicată la fel mereu. Dosarul Transferurilor, de pildă, unde prejudiciul n-a fost integral recuperat, unii dintre condamnați au fost judecați după vechiul Cod Penal, iar alții după cel nou, aplicându-li-se condiția cea mai favorabilă inculpaților la acel moment. 

Adrian Georgescu scrie despre „Pachetul Noroc pentru meciurile naționalei”. Autorul argumentează că ”spectatorilor li se cere să gireze prin credință, entuziasm și participare necondiționate un fotbal meschin și fără viitor. Or, suporterii nu au penalizat niciodată un rezultat prost, ci o atitudine proastă. Dacă „o victorie rămîne o victorie”, după cum spune domnul Iordănescu, tot așa, un meci prost e un meci prost, iar viitorul rămâne în stand by, ca un robot telefonic unde se strâng mesaje pe care nimeni nu le ascultă”. Bloggerul arată că înainte a te califica într-un campionat era un lucru de mare mândrie, însă acum este doar ceva ce trebuie bifat ca făcut. 

Pe blogul cristianchinabirta.ro, citim despre ce înseamnă să fii un blogger responsabil și importanța ONG-urilor pentru societate. ”Cred cu tărie că România o să devină un pic mai bună decât este acum dacă suntem din ce în ce mai mulți care vedem binele din această țară. Și dacă relaționăm cu el. Și dacă, în timp, decidem să fim o parte, cât de mică, din forța care face ca acest bine să se întâmple. Și dacă ne implicăm nu doar în ce ține de propria viață, ci de viața celorlalți. Pentru că atunci vom înțelege că a face bine cuiva este cel mai mare bine pe care poți să ți-l faci ție”, a scris bloggerul. 

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...
Ultima oră
Pe aceeași temă